INS anunță creștere economică în România de 0,1%. Estimările Băncii Mondiale și ale FMI

Joi, 08 Iunie 2023, ora 10:49
488 citiri
INS anunță creștere economică în România de 0,1%. Estimările Băncii Mondiale și ale FMI
România a înregistrat o creştere economică în primul trimestru de 2,3% FOTO Pixabay.com

România a înregistrat o creştere economică în primul trimestru de 2,3% pe seria brută şi de 2,8% pe seria ajustată sezonier, comparativ cu perioada similară din 2022, însă, raportat la trimestrul anterior, Produsul Intern Brut (PIB) a fost în termeni reali mai mare cu doar 0,1%, potrivit datelor provizorii publicate joi de Institutul Naţional de Statistică (INS).

"Seria ajustată sezonier a Produsului Intern Brut trimestrial a fost recalculată ca urmare a revizuirii estimărilor pentru trimestrul I 2023, nefiind înregistrate diferenţe faţă de varianta publicată în Comunicatul de presă nr. 120 din 16 mai 2023", precizează INS.

Produsul Intern Brut - date ajustate sezonier - estimat pentru trimestrul I 2023, a fost de 389,155 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,1% faţă de trimestrul IV 2022 şi în creştere cu 2,8% faţă de trimestrul I 2022.

Pe serie brută, Produsul Intern Brut estimat pentru trimestrul I 2023 a fost de 312,092 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 2,3 % faţă de trimestrul I 2022.

Ce a contribuit la creșterea PIB-ului. Industria înregistrează valori negative

La creşterea PIB, în trimestrul I 2023 faţă de trimestrul I 2022, au contribuit în mod deosebit următoarele ramuri: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul; repararea autovehiculelor şi motocicletelor, transportul şi depozitarea, hoteluri şi restaurante (+0,9%), cu o pondere de 22% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 4,5%; informaţiile şi comunicaţiile (+0,5%), cu o pondere de 8,2% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 5,6%; activităţile profesionale, ştiinţifice şi tehnice; activităţile de servicii administrative şi activităţile de servicii suport (+0,5%), cu o pondere de 5,4% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 10%; construcţiile (+0,3%), cu o pondere de 3,7% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului de activitate cu 8,5%; impozitele nete pe produs (+0,3%), cu o pondere de 8,5% la formarea PIB şi care au înregistrat o creştere a volumului lor cu 2,5%.

O contribuţie negativă la creşterea PIB a înregistrat-o industria (-0,5%), cu o pondere de 23,6% la formarea PIB, şi care a înregistrat o scădere a volumului de activitate cu 2,3%.

Contribuţii pozitive importante au avut ...citeste mai departe despre "INS anunță creștere economică în România de 0,1%. Estimările Băncii Mondiale și ale FMI" pe Ziare.com

#crestere economica Romania, #PIB, #PIB Romania, #PIB crestere , #Stiri Macroeconomie