Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Compania care ar putea lua locul CFR Marfă. Proiectul salvator elaborat de Ministerul Transporturilor

Compania care ar putea lua locul CFR Marfă. Proiectul salvator elaborat de Ministerul Transporturilor

Un actul normativ elaborat de Ministerul Transporturilor se referă la companiile care au deschis procedura de concordat preventiv înainte de iulie 2022, CFR Marfă fiind subiectul Legii, însă fără a fi și nominalizată.

În paralel, Ministerul Transporturilor a transmis Guvernului spre aprobare un Proiect de Ordonanță de Urgență pentru înființarea unei noi companii feroviare, ”Carpatica Feroviar“, companie care ar putea lua locul CFR Marfă în eventualitatea ieșirii de pe piață a CFR Marfă, scrie Economedia.

Transportatorul feroviar de marfă a intrat în această procedură cu o cerere depusă la București în ianuarie 2020, potrivit Club Feroviar. Durata planului de concordat era de 24 de luni cu posibilitatea de prelungire cu încă 12 luni, așadar cu valabilitate până în martie 2023. În noiembrie 2022, Ministerul Transporturilor a inițiat o Ordonanță de Urgență pentru prelungirea concordatului CFR Marfă, act normativ pe care îl propune acum sub forma unui Proiect de Lege.

Concordatul preventiv este o pârghie pentru salvarea unei companii într-o situație financiară dificilă, înainte de declararea falimentului prin care, în urma unui acord între companie și cei care dețin creanțele acesteia se pune în aplicare un plan pentru redresare și plata datoriilor, contractul fiind aprobat de judecătorul-sindic.

Ce se schimbă: ”Acordarea dreptului societăților aflate într-o procedură de concordat preventiv deschisă înainte de 17 iulie 2022 de a obține o nouă prelungire a concordatului cu încă 24 luni, pentru a beneficia de același termen aplicabil concordatului aplicabil și societăților ce accesează procedura ulterior acestei date. Creditorii concordatari care votează împotriva prelungirii concordatului preventiv cu încă 24 luni, precum și creditorii neconcordatari își păstrează dreptul de a-și recupera creanțele în toate modalitățile prevăzute de lege. ”

În 2022, Ministerul Transporturilor propunea și procedura dării în plată pentru stingerea datoriei de 570 de milioane Euro către Ministerul Finanțelor, reprezentând ajutorul de stat acordat ilegal în 2013 și penalizările aferente. ...citeste mai departe despre "Compania care ar putea lua locul CFR Marfă. Proiectul salvator elaborat de Ministerul Transporturilor" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 196 ori