Fitch confirma ratingul Romaniei la "BBB minus", cu perspectiva stabila

Vineri, 07 Martie 2014, ora 10:34
2191 citiri
Fitch confirma ratingul Romaniei la "BBB minus", cu perspectiva stabila

Agentia de evaluare financiara Fitch Ratings a confirmat, vineri, ratingul 'BBB minus' atribuit pentru datoriile pe termen lung in valuta ale Romaniei precum si cel pentru datoriile in moneda locala la 'BBB', perspectiva asociata pentru ambele ratinguri fiind una stabila, informeaza un comunicat de presa.

De asemenea, Fitch a confirmat plafonul de tara al Romaniei la 'BBB plus' precum si ratingul 'F3' pentru datoriile pe termen scurt in valuta.

Ratingul ar fi influentat pozitiv de accelerarea cresterii economice si imbunatatirea increderii ca Romania reduce diferenta de venit fata de celelalte state UE, evolutii care ar putea fi sustinute, spre exemplu, de reforme structurale in zona companiilor de stat, a sistemului de sanatate publica si a administratiei publice, se spune in comunicat.

Totodata, o reducere mai accelerata a gradului de indatorare externa ar influenta pozitiv ratingul Romaniei, noteaza agentia.

Pe de alta parte, ratingul ar fi influentat negativ de "o relaxare fiscala semnificativa care ar pune in pericol stabilitatea finantelor publice".

De asemenea, "incetinirea sustinuta a implementarii reformelor structurale cheie, cauzata spre exemplu de instabilitatea politica", ar afecta calificativul de credit al Romaniei.

In plus, ratingul Romaniei este vulnerabil la aparitia unor socuri macroeconomice sau geopolitice externe.

#rating de tara Fitch, #rating romania , #Rating