Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Samsarii de cereale din Romania ataca si piata din Bulgaria ca sa vanda masiv in Africa de Nord

Samsarii de cereale din Romania ataca si piata din Bulgaria ca sa vanda masiv in Africa de Nord


Samsarii de cereale din Romania apeleaza la noi tertipuri pentru a-si creste profitul: cumpara, in timpul verii, grau de la vecinii bulgari pentru a-l vinde, apoi, la export, la pretul mult mai piperate.

Comerciantii romani au semnat un contract de vanzare cu Egipt pentru o cantitate insemnata de cereale, 60.000 de tone. Cererea mare de cereale din Africa de Nord a facut ca preturile sa creasca semnificativ, la 260 de euro tona, cea mai mare valoare din ultimele cinci luni.O parte insemnata din aceste cantitati comercializate de traderii internationali care activeaza pe piata locala este reprezentata de graul importat din Bulgaria pe perioada verii.

Potrivit publicatiei Vukodinov, exista cinci multinationale care beneficiaza de pe urma scaderilor de pret la cereale din Bulgaria pe perioada verii. Ei obtin profituri importante din exportul cerealelor achizitionate la preturi de nimic pe perioada verii.

Productia de grau din Bulgaria, din acest an, a fost extrem de buna atat in ceea ce priveste cantitatea cat si calitatea. Si bulgarii au obtinut, in acest an, productii record de cereale, de 4,8 milioane de tone. Potrivit autoritatilor din Bulgaria, cantitatea de grau exportata a fost de 4,2 milioane de tone.

Scandalurile care i-au avut actori pe speculatii de pe piata cerealelor

Consiliul Concurentei anchetezea, in prezent, o eventuala cartelizare a traderilor de pe piata cerealelor. Practic, cei mai importanti jucatori internationali care opereaza pe piata locala s-ar fi intalnit la Mamaia pentru a stabili pretul de vanzare a cerealelor, pret care era cu mult mai mic decat cel de pe bursele europene.

Producatorii de pe piata locala se plang ca anul agricol bun le aduce mai multe necazuri decat bucurii. Pretul foarte scazut cu care se vand cerealele face ca ei sa nu isi poata acoperi nici macar costurile de productie, cu atat mai putin sa iasa pe plus. "Jocurile" pe piata locala a cerealelor le fac marii traderi internationali: Cargill, Bunge, Glencore, Alfred Toepfer, Agricover, Ameropa, Bisegroup, Nidera, United Grain.

Plangerile producatorilor au inceput sa fie luate in seama de autoritati dupa ce s-a facut analiza pretul practicat pe bursele europene. In conditiile in care Romania Politica Agricola Comuna, pretul cerealelor nu ar fi trebuit sa scada cu mult sub nivelul pietei internationale.

Producatorii au acuzat "lacomia" traderilor de pe piata din Romania inca de la inceputul recoltei din acest an. Potrivit lor, cei care fac legea pe piata cerealelor au scazut foarte mult pretul folosind diverse tehnici "mai putin ortodoxe": au importat fictiv cantitati insemnate de cereale sau au "plimbat" cerealele pe mare ca sa le readuca in tara.

Productie record la cereale in 2013

Productia de grau si secara din acest an totalizeaza 7,3 milioane de tone, fiind cea mai mare din ultimii opt ani si a doua din ultimii 43 de ani, a anuntat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin,

Fata de anul trecut, productia de grau si secara a crescut cu 37%. Suprafata cultivata a fost de 2 milioane de hectare, similara celei de anul trecut, dar cu un randament de 3.472 kg la hectar, fata de 2.650 kg la hectar in 2012.

O productie record a fost inregistrata si la orz si orzoaica, precum si la ovaz si rapita.

Ploile de la inceputul verii au adus productiilor agricole un plus de 800 de kilograme la hectar, chiar daca unele suprafete insamantate in toamna si in primavara au fost afectate de grindina si vijelii.

Unde ajung cerealele din Romania si Bulgaria

Numai in luna iunie, potrivit unor statistici INS furnizate Business24, Romania a exportat 219.501 de tone de cereale in valoare totala de peste 51 de milioane de euro. Tarile in care ajung cerealele romanesti sunt cu precadere cele arabe precum Arabia Saudita, Marea Jamahirie Araba Libiana sau Mauritania.

In luna iunie, Romania a vandut la import 58.316 tone de grau si meslin. Au intrat in tara peste 15 milioane de euro, iar tarile in care a ajuns cerealele romanesti sunt Mauritania, Marea Jamahirie Araba Libiana si Italia.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2584 ori