Directorul Nabucco: Proiectul va avea un o evolutie pozitiva

Miercuri, 13 Iunie 2012, ora 14:16
1175 citiri
Directorul Nabucco: Proiectul va avea un o evolutie pozitiva

Directorul general al Nabucco Gas Pipeline International, Reinhard Mitschek, a declarat miercuri ca proiectul are "un viitor luminos", iar la sfarsitul lunii iunie sunt asteptate vesti bune de la consortiul care opereaza zacamantul de gaze Shah Deniz din Azerbaijan, potentialul furnizor de gaze.

"Am incredere ca la sfarsitul lunii iunie vom avea vesti bune pentru Nabucco. (...) Proiectul are un viitor luminos. Nu ne grabim, nu este o intrecere", a afirmat Mitschek intr-o teleconferinta cu jurnalistii din Romania.

Compania Nabucco Gas Pipeline International a fost infiintata in 2004 pentru a dezvolta, construi si opera conducta Nabucco.

Compania este detinuta in cote egale, de 16,6%, de OMV (Austria), FGSZ (Ungaria), Transgaz Medias, Bulgarian Energy Holding, Botas (Turcia) si RWE (Germania).

Actionarii sunt responsabili de negocierea contractelor de aprovizionare cu gaze naturale.

In luna mai, actionarii Nabucco au transmis potentialilor furnizori de gaze din zona Marii Caspice ca sustin o varianta scurtata a Nabucco, denumita Nabucco Vest, care vizeaza realizarea unei conducte de trei ori mai scurta.

Nabucco Vest vizeaza transportul gazelor naturale din regiunea caspica, incepand de la granita dintre Bulgaria si Turcia pana la Baumgarten (Austria). Noua varianta de conducta are o lungime de 1.300 kilometri, fata de 3.900 kilometri in proiectul initial. Zacamintele de gaze de la Shah Deniz II se afla in Marea Caspica.

In varianta initiala, conducta Nabucco urma sa transporte in Europa peste 40 de miliarde de metri cubi de gaze pe an, pentru a reduce dependenta de importurile din Rusia. Costurile Nabucco au fost estimate la peste 12 miliarde de dolari. Nabucco Vest ar urma sa transporte in europa de trei ori mai putine gaze decat proiectul initial.

Intrebat daca se asteapta ca vreun actionar sa paraseasca proiectul, Mitschek a raspuns ca nu are indoieli privind devotamentul actionarilor, toti fiind decisi sa continue aceasta investitie.

"Actionarii vor sa vada repede o decizie favorabila acestui proiect (de la consortiul Shah Deniz). Nu am indoieli privind devotamentul lor, cred ca toti cei sase actionari vor ramane in proiect", a adaugat Mitschek.

Etapele proiectului Nabucco

Zacamantul de gaze Shah Deniz, unul dintre cele mai mari din lume, a fost descoperit in 1999 si se afla in zona de apa adanca a Marii Caspice, la 70 kilometri de capitala Azerbaijanului, Baku. Prima faza a dezvolarii zacamantului, denumita Shah Deniz 1, a inceput in 2006. Productia estimata pentru aceasta este de 9 miliarde metri cubi de gaze.

Rezervele totale de gaze ale zacamintelor Shah Deniz sunt estimate la 1,2 trilioane de metri cubi de gaze.

Faza a doua a exploatarii acestui zacamant este denumita Shah Deniz II. Lucrarile sunt derulate de un consortiu format din companiile BP (Marea Britanie, 25,5% din titluri), Statoil (Norvegia, 25,5%), Socar (Azerbaidjan, 10%), Total (Franta, 10%), LukAgip (societate mixta formata de Eni-Italia si Lukoil-Rusia, 10%), Oil Industries Engineering & Construction (Iran, 10%) si Turkish Petroleum Overseas Company (9%).

Consortiul care opereaza zacamantul va selecta in 2013 rutele pentru transportul gazelor. Exporturile de gaze din zacamintele de gaze Shah Deniz II sunt estimate sa inceapa in 2017, la o productie prognozata la 16 miliarde metri cubi de gaz anual, mai mare decat necesarul de consum al Romaniei, de aproximativ 14 miliarde metri cubi de gaz pe an.

#proiectul nabucco, #evolutie proiect Nabucco, #director proiect Nabucco declaratii , #Gaze naturale