Pogea: Bugetul Romaniei nu este unul de criza

Luni, 09 Februarie 2009, ora 16:00
1293 citiri
Pogea: Bugetul Romaniei nu este unul de criza

"Bugetul trimis in Parlament este unul potrivit acestei perioade, nu unul de criza. Guvernul vrea sa limiteze scaderea cresterii economice, sa protejeze interesele economice ale populatiei si nu doreste ca prin masurile pe care le ia in aceasta perioada sa afecteze calendarul de aderare a Romaniei la zona euro", a declarat, astazi, ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea.

 

"Romania nu se afla intr-o situatie atat de dificila pe cat incearca unii sa acrediteze" si ca pana la finele primului trimestru va corecta Codul Fiscal impreuna cu bancile comerciale pentru ca "asa cum este astazi alcatuit, lasa loc de interpretari", a mai spus Pogea.

Guvernul si banca centrala s-au angajat sa adopte moneda unica europeana in 2014 si au luat in calcul intrarea Romaniei in ERM II - anticamera zonei euro - in 2012.

In acest scop, Romania va trebui sa indeplineasca criteriile din tratatul de la Maastricht, ce prevad un deficit bugetar de cel mult 3% din produsul intern brut (PIB), o variatie a cursului de schimb de cel mult +/-15% fata de cursul mediu stabilit la intrarea in ERM II, o inflatie cu mai putin de 1,5pp peste media celor mai performante trei inflatii din statele membre, dobanzi pe termen lung cu mai putin de 2 pp peste media celor mai performante trei dobanzi si o datorie guvernamentala mai mica de 60% din PIB.

#aderare, #buget, #euro, #guvern, #masuri, #pogea, #zona , #Buget