Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Pensiile militare ar putea sa nu scada, dupa recalculare

Pensiile militare ar putea sa nu scada, dupa recalculare

Comisia de Aparare din Camera Deputatilor a adoptat, marti, un amendament la Ordonanta privind prelungirea termenului de recalculare a pensiilor militare care prevede ca, daca dupa recalculare rezulta un cuantum mai mic, pensia primita ramane cea aflata in plata inaintea recalcularii, potrivit Mediafax.

Deputatii din Comisia de Aparare au amendat, marti, Ordonanta de prelungire pana la sfarsitul anului a termenului de recalculare a pensiilor militarilor pentru care nu au fost identificate actele necesare, precum si Legea 42 privind participarea la misiuni in strainatate, a declarat, pentru MEDIAFAX, deputatul George Scutaru, vicepresedinte al Comisiei.

Comisia a dat aviz pozitiv Ordonantei 1 privindrecalcularea pensiilor militare, fiind adoptate si doua amendamente propuse de deputatul din partea minoritatilor Niculae Mircovici.


Unul dintre amendamente vizeaza articolul 1 - alineat 4 din Ordonanta, si are ca scop corelarea punctului mediu cu solda de grad si cu cea de functie.


Un al doilea amendament vizeaza introducerea unui nou alineat in articolul 4, in baza caruia, daca dupa recalculare "rezulta un cuantum mai mic, pensia ramane cea aflata in plata inaintea recalcularii".


Amendamentele au fost adoptate de opozitie, PDL s-a abtinut iar reprezentantii MApN nu au avut obiectii, a precizat Scutaru. Ordonanta va fi trimisa la Comisia pentru Munca, aceasta urmand sa o dezbata saptamana viitoare, pentru raport.


Tot azi, a fost adoptat in Comisia de Aparare din Camera Deputatilor un amendament la Legea 42, privind participarea la misiuni in strainatate.


Amendamentul vizeaza introducerea unui nou alineat la articolul 16 potrivit caruia "pe perioada participarii la misiuni si operatiuni prevazute la articolul 2, cuantumul brut al soldei, salariului lunar, sporurilor, compensatiilor, indemnizatiilor si al altor drepturi banesti acordate personalului din institutiile de aparare, ordine publica si siguranta nationala nu pot fi diminuate".


Amendamentul a fost propus de liberalul George Scutaru.


Reprezentantii MApN nu au avut obiectii. Potrivit lui Scutaru, costurile estimate pentru MApN in cazul in care acest amendament va fi aprobat in plen este de aproximativ 5 milioane de lei. 



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 2632 ori