Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Numarul somerilor a atins nivelul maxim al ultimilor 5 ani

Numarul somerilor a atins nivelul maxim al ultimilor 5 ani

Numarul total de someri a crescut in septembrie cu cu 23.467 fata de august, pana la 625.140, nivel maxim al ultimilor cinci ani si cinci luni, iar rata somajului a urcat la 6,9%, potrivit datelor publicate joi de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM), preluate de NewsIn.

Astfel, numarul de someri a crescut in septembrie pentru a 15-a luna la rand.

Un numar atat de mare de someri nu a mai fost atins din aprilie 2004, cand au fost inregistrate 661.895 persoane fara loc de munca.

Rata somajului a urcat la 6,9%, de la 6,6% in august.

In septembrie 2008, rata somajului era de 3,9%.

Cea mai mare rata a somajului se inregistreaza in judetul Mehedinti (12,8%), urmat de Vaslui (12,7%), iar cea mai mica in Bucuresti (2%) si Ilfov (2,1%).

"Din totalul somerilor inregistrati la nivel national, 341.941 sunt someri indemnizati, iar 283.199 neindemnizati", se mai arata in comunicatul ANOFM.

De asemenea, din numarul total de 625.140 de someri 44% (276.444) sunt femei.

Rata somajului in randul femeilor a fost de 6,5%.

Pe 30 septembrie, directorul ANOFM, Eugen Preda, declara pentru NewsIn, ca numarul somerilor ar putea creste pana la sfarsitul anului la 725.000 - 750.000 de persoane, in conditiile in care rata somajului se va apropia de 8%.

El a adaugat ca, data fiind perioada de scadere a economiei, considera ca rata somajului va creste si in trimestrul I din 2010, dar a precizat ca nu poate spune daca va ajunge la 9% dupa primele trei luni ale anului viitor.

Directorul Agentiei Nationale pentru Ocuparea Fortei de Munca (ANOFM) a mai spus ca principalele domenii afectate de criza economica, ce se reflecta si asupra salariatilor, sunt constructiile, domeniul bunurilor de folosinta indelungata si al celor de uz curent.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1414 ori
Citeste mai multe desprede forta munca salariati somaj