Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Firmele care contracteaza ucenici ar putea primi o subventie lunara de 300 de lei

Firmele care contracteaza ucenici ar putea primi o subventie lunara de 300 de lei

Guvernul a decis sa vina in sprijinul tinerilor care doresc sa faca ucenicie la locul de munca, initiind un proiect de lege care prevede ca angajatorii primesc cate 300 de lei lunar pentru fiecare contract de ucenicie incheiat, potrivit Newsin.

"In legatura cu Legea privind modificarea si completarea Legii 279/2005 privind ucenicia la locul de munca pot sa spun ca este o dorinta mai veche, am reusit sa o pun in practica astazi.

Este o promisiune facuta tinerilor, am fost sprijinit in campanie de foarte multi tineri si am promis in acel moment ca voi veni cu o lege a primului contract de munca. Astazi, prin aceasta modificare consider ca am reusit acest lucru.

Tinerii intre 16 si 25 de ani vor beneficia de o intrare pe piata muncii intr-un mod mai facil", a prezentat ministrul Ioan Botis proiectul de lege aprobat joi in sedinta de Guvern.

Astfel, prin amendarea Legii 279/2005 Guvernul stabileste ca fiecare angajator care doreste sa formeze ucenici primeste de la Agentiile de ocupare a fortei de munca cate 300 de lei brut pentru fiecare astfel de contract incheiat. Perioada de formare a unui ucenic dureaza intre 12 luni si 3 ani.

Angajatorul are obligatia de a desemna un coordonator de ucenicie pentru formarea profesionala a ucenicului realizata in baza unui contract de ucenicie la locul de munca.

Pentru anul 2011, Guvernul este dispus sa aloce 110.000 euro pentru acest program, estimand ca de aceasta facilitate ar putea beneficia pana la 1.800 de persoane.

"Cred ca aceasta lege este unul din pasii care duce la flexibilizarea pietei muncii si la asigurarea unei securitati pentru lucrator.

Ne-am pus in concordanta si cu Legea educatiei astfel incat in momentul in care termini cele noua clase obligatorii poti sa urmezi o ruta educationala, una profesionala sau poti sa alegi incadrarea in munca prin utilizarea prevederilor Legii uceniciei.

Consider ca este una din legile extrem de importante pe care le trasmitem Parlamentului si cred ca acest lucru se va cunoaste prin cresterea gradului de ocupare si prin scaderea nivelului somajului in randul tinerilor.

Este o lege flexibila, o lege care permite angajatorilor sa angajeze ucenici, o lege care permite ucenicilor sa se formeze intr-o meserie, o lege care garanteaza intrarea pe piata muncii si flexibilizeaza aceasta piata", a explicat Botis. 

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1217 ori
Citeste mai multe desprefirme ucenici subventie lunara