Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Un sfert dintre americani - jumatate dintre tineri - si-au sters aplicatia Facebook

Un sfert dintre americani - jumatate dintre tineri - si-au sters aplicatia Facebook

Reteaua Facebook este tot mai putin atragatoare pentru utilizatorii tineri din SUA. Ca urmare a scandalelor in care a fost implicata in ultimul timp cunoscuta platforma sociala, 44% dintre cei cu varste cuprinse intre 18 si 29 de ani si-au sters anul trecut aplicatia de pe telefon, conform unui sondaj realizat de Pew pe un esantion de 3.400 de americani.

Este totusi posibil ca unii dintre ei sa o fi reinstalat ulterior. In ansamblu, 26% dintre participantii la sondaj au sters aplicatia, 42% "au luat o pauza", in timp ce 54% si-au ajustat setarile de confidentialitate, noteaza CNBC.

Nu vorbim tocmai de vesti cataclismice pentru companie ca intreg - care cuprinde si Instagram, WhatsApp si Messenger, servicii care continua sa fie foarte populare. In plus, nu este luat in calcul restul lumii, unde, in contrast cu ce se intampla in SUA, Facebook castiga tot mai mult teren.

Rezultatele sondajului arata insa ca multi utilizatori sunt atenti la problemele cu care se confrunta compania si folosesc mai putin serviciul in semn de nemultumire fata de actiunile acesteia.

Pe parcursul ultimelor luni, compania condusa de Mark Zuckerberg a fost implicata in mai multe controverse, cele mai notabile fiind utilizarea platformei de "troli" rusi pentru a raspandi stiri false in incercarea de a influenta alegerile prezidentiale din 2016 din SUA si gestionarea improprie a datelor personale ale utilizatorilor de catre compania de cercetare Cambridge Analytica.

Desi reprezentantii companiei dau asigurari ca se fac eforturi pentru a preveni eventualele ingerinte in alegerile care urmeaza sa aiba loc in acest an in SUA, fostul sef al securitatii Alex Stamos a avertizat recent ca Facebook nu este mai bine pregatita la acest capitol decat a fost in 2016.

C.S. ...citeste mai departe despre "Un sfert dintre americani - jumatate dintre tineri - si-au sters aplicatia Facebook" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1229 ori