Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Se apropie Black Friday 2012. Ce ne pregateste cea mai mare campanie de vanzari a anului

Se apropie Black Friday 2012. Ce ne pregateste cea mai mare campanie de vanzari a anului


Conceptul de Black Friday, ziua cu cele mai mari promotii din an, a inceput sa aiba succes si in Romania, campania fiind profitabila in 2011, insa ce asteptari ar trebui sa avem in acest an?

Black Friday a adus magazinelor online din Romania recorduri dupa recorduri in 2011: milioane de vizitatori online, sute de mii de produse vandute si comenzi in valoare de zeci de milioane de euro.

Spre exemplu, eMAG.ro a avut 1,1 milioane de vizitatori, 90.000 de produse comandate si comenzi in valoare de opt milioane de euro.

In 2012, Black Friday va pica in data de 23 noiembrie. Ca si anul trecut, promotia va incepe la ora 5 dimineata si se va termina duminica la ora 23.59.



Cea mai mare campanie de vanzari va fi sustinuta in acest an in mediul online de magazine precum eMAG.ro, Domo.ro, Flanco.ro, evoMag.ro, PCgarage.ro sau Koyos.ro.

Anul trecut, stocul din promotia Black Friday a fost epuizat in toate magazinele online.

Asadar, daca ai in minte foarte clar ce vrei sa-ti cumperi, iti recomandam sa fii pe site-urile online inca de la prima ora a reducerilor. Tine cont de faptul ca anul trecut, intre 5 si 6 dimineata, cand s-a dat startul promotiilor, peste 100.000 de vizitatori unici trecusera deja pe site-ul eMAG.ro, generand peste 4.600 de comenzi.

Vei evita, astfel, problemele tehnice pe care le-ar putea intampina site-urile din cauza traficului foarte mare. Chiar si eMAG, pentru care Hostway s-a pregatit cu cinci saptamani inaintea Black Friday si a marit capacitatea de trafic cu cel putin 400%, a avut site-ul blocat, timp de aproape 50 de minute.

Iar Black Friday nu suprasolicita doar site-urile retailerilor online. Anul trecut, spre exemplu, fusesera trimise peste 900 de mesaje pe Twitter doar la cuvantul cheie (hashtag) #blackfridayro.

Ce produse vor fi la promotii

Cele mai dorite gadgeturi vor fi la reducere. Tabletele sunt foarte cautate in acest moment, laptopurile vor fi o mare sursa de atractie, dar si ultimele modele de smartphone-uri, de la Samsung sau (poate?) Apple.

Anul trecut, cele mai vandute produse au fost televizoarele, camerele foto si telefoanele mobile, iar dintre electrocasnice cel mai mult s-au cautat frigiderele.

Si daca Black Friday n-ar fi de ajuns pentru vanatorii de promotii, in ziua de luni, care urmeaza acestei promotii, va fi Cyber Monday, o zi de promotii dedicata produselor electronice.

Black Friday are o amploare atat de uriasa in Statele Unite, incat anul trecut s-au facut cumparaturi de peste 45 miliarde de dolari.

Cine mai poate profita de reducerile de Black Friday

Proprietarii site-urilor de continut, precum stiri sau bloguri, vor genera bani, alaturi de retaileri, de pe urma reducerilor. Site-urile care vor promova produsele aflate la reducere si care se vor afla in reteaua de marketing afiliat, fie a eMAG, fie a 2Parale, care strange oferta mai multor retaileri, vor putea incasa comisioane de vanzari.

Anul trecut, afiliatii eMAG au generat 1.159 de comenzi, in valoare de 919.049 de lei (fara TVA), incasand peste 27.000 de lei.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 8456 ori