Numarul romanilor care cumpara pe baza informatiilor de pe Internet a crescut cu o treime

Luni, 15 Septembrie 2014, ora 13:44
1485 citiri

Numarul celor care cumpara produse fiind influentati de informatiile gasite pe Internet a crescut in Romania cu peste o treime in 2014, comparativ cu anul anterior, potrivit rezultatelor studiului GfK FutureBuy despre influenta tehnologiei asupra comportamentului de cumparare, dat publicitatii luni.

Noua generatie de cumparatori, botezata "Xtreme Shoppers", apeleaza la orice resurse, tehnologii sau informatii pentru a ajunge la cele mai bune oferte, sunt de parere realizatorii cercetarii, potrivit Agerpres.

Astfel, conform studiului, inainte de a cumpara un produs, 67% dintre acestia folosesc Internetul pentru a se informa despre acel produs, iar 38% dintre subiecti merg sa vada produsul in magazin, dupa care il cumpara online sau de la alt retailer.

In acest context, cercetarea GfK FutureBuy in Romania remarca o crestere spectaculoasa a acestui segment, in 2014 inregistrandu-se cu 34% mai multi astfel de cumparatori decat in 2013.

Romania depaseste media regiunii CEE in ceea ce priveste incidenta acestui segment, cea mai mare prezenta fiind inregistrata in regiunea APAC (China, Coreea, Japonia), urmata de SUA si America Latina.

"Rolul pe care il joaca online-ul in procesul de cumparare este unul complex, un ajutor din ce in ce mai puternic - nu doar in randul Xtreme Shoppers, ci pentru toti utilizatorii de Internet. Este un fenomen sustinut, printre altele, si de avansul smartphone-urilor si al tabletelor in randul populatiei - aproape 4 din 10 respondenti considera telefonul mobil cel mai important instrument in procesul de cumparare", se noteaza in concluziile cercetarii GfK.

Atat in mediul online, cat si offline, aproape trei sferturi dintre cumparatorii romani (72%) sunt din ce in ce mai siguri pe ei, in timp ce 64% dintre ei se considera independenti de influenta retailerilor sau a brandurilor.

Studiul GfK FutureBuy integreaza toate aceste date si ofera mai multe detalii despre influenta tehnologiei asupra comportamentului de cumparare, despre experienta de cumparare online versus offline, plata folosind telefonul mobil sau despre fenomene precum "omnichannel shopping" si "showrooming" pe diverse categorii de produse: bunuri de larg consum, jucarii, produse electronice si electrocasnice, telecom, haine si acesorii, servicii financiare, medicale si altele.

Cercetarea a fost desfasurata online, pe un esantion de 1.000 de repondenti din panelul online AskGfK, si este reprezentativa pentru populatia utilizatoare de Internet din mediul urban, cu varste intre 15 si 45 de ani.

Prezenta pe piata locala din 1992, GfK Romania este, de peste 12 ani, institutul numarul 1 de cercetare de piata, cu o cifra de afaceri de 19,2 milioane euro in 2013. Activitatile GfK Romania sunt structurate in doua sectoare: Consumer Choices si Consumer Experiences.

România, pe ultimele locuri din Europa la achiziționarea cărților online. Cât de mult se cumpără ebook-uri și volume tipărite de pe internet
România, pe ultimele locuri din Europa la achiziționarea cărților online. Cât de mult se cumpără ebook-uri și volume tipărite de pe internet
În 2023, la nivelul Uniunii Europene, 13,4% din rezidenţi au cumpărat online cărţi, reviste sau ziare tipărite şi doar 7,2% din rezidenţii UE au făcut achiziţii online de cărţi...
#crestere numar cumparatori internet, #cumparaturi online , #Cumparaturi online