Datacell, compania care permite site-ului WikiLeaks sa primeasca donatii efectuate prin card bancar, a afirmat ca va da in judecata societatile Visa Europe si Mastercard, acuzandu-le ca exercita o "influenta politica asupra legii", relateaza BBC News Online.
Datacell a declarat ca va incerca astfel sa oblige aceste societati sa reia autorizarea de plati catre site-ul de informatii.
Directorul executiv al Datacell, Andreas Fink, a cerut companiei Visa "pur si simplu sa isi faca treaba la care se pricepe, adica transferurile de bani".
Datacell a adaugat ca masura luata de Visa s-ar extinde initial pe parcursul a sapte zile.
Visa Europe a suspendat marti autorizarea de plati catre WikiLeaks, declarand ca vrea sa afle daca afacerile site-ului WikiLeaks "contravin regulilor de operare ale Visa".
Mastercard a precizat ca suspenda viramentele catre WikiLeaks "pana cand situatia se rezolva".
Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.