Importurile au majorat deficitul Statelor Unite cu 8,5% in aprilie

Marti, 04 Iunie 2013, ora 16:39
1088 citiri
Importurile au majorat deficitul Statelor Unite cu 8,5% in aprilie

Deficitul balantei comerciale a SUA s-a agravat in luna aprilie ca urmare a cresterii importurilor de bunuri de larg consum, potrivit cifrelor publicate marti de Departamentul american al Comertului.

In luna aprilie 2013, balanta comerciala a SUA a inregistrat un deficit de 40,3 miliarde de dolari, cu 8,5% mai mult decat 37,1 miliarde de dolari in luna precedenta. Economistii intervievati de Bloomberg se asteptau ca deficitul balantei comerciale sa creasca pana la 41,1 miliarde de dolari.

Importurile de bunuri si servicii au crescut cu 2,4% pana la 227,7 miliarde de dolari, dublu fata de cresterea de 1,2% inregistrata de exporturile SUA care in luna aprilie s-au situat la 187,4 miliarde de dolari, cea de-a doua mare valoare inregistrata vreodata.

"Cererea interna exista in continuare. SUA sunt intr-o stare mai buna decat multe alte economii", a declarat economistul BNP Paribas SA, Yelena Shulyatyeva.

Importurile de bunuri de consum au crescut cu 7,2% pana la 44,3 miliarde de dolari, in special cele de telefoane mobile (12,3%). De asemenea, importurile de automobile si piese auto au crescut si ele cu 5,3% pana la 25,5 miliarde de dolari. Importurile din China au crescut cu 21,2%, ceea ce a facut ca deficitul comercial al SUA pe relatia cu China sa creasca la 24,1 miliarde de dolari in luna aprilie, de la 17,9 miliarde de dolari in luna martie.

Aceasta crestere a cererii consumatorilor americani pentru telefoane mobile, automobile si computere arata ca prima economie mondiala va face fata reducerii cheltuielilor guvernamentale. In primul trimestru al acestui an economia americana a inregistrat o crestere de 2,4%, in conditiile in care deficitul balantei comerciale s-a adancit pana la 391,5 miliarde de dolari, anuland 0,21 puncte procentuale din cresterea economica.

#deficit balanta comerciala SUA, #comert sua, #importuri SUA, #exporturi SUA , #USA