Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Deficitul de cont curent al UE s-a redus cu 43% in T3

Deficitul de cont curent al UE s-a redus cu 43% in T3

Deficitul de cont curent al Uniunii Europene (UE) a scazut cu 43,5% in trimestrul al treilea din 2009 fata de trimestrul anterior, la 27,7 miliarde euro, echivalent cu 0,9% din produsul intern brut (PIB) al blocului comunitar, potrivit datelor revizuite publicate, vineri, de Eurostat, informeaza NewsIn.

Eurostat a revizuit, totodata, in scadere, datele privind deficitul de cont curent al UE din trimestrele anterioare, la 49 miliarde euro, respectiv 53,3 miliarde euro.

In trimestrul III din 2008, deficitul de cont curent al UE a fost de 73,5 miliarde euro.

In trimestrul al treilea din 2009, UE a inregistrat un excedent de 16,7 miliarde euro al balantei serviciilor, in usoara crestere fata de nivelul de 16,2 miliarde euro realizat in trimestrul al doilea din 2009.

In trimestrul similar din 2008, surplusul din servicii era de 19,3 miliarde euro.

Balanta contului curent din zona euro a fost, de asemenea, deficitara in trimestrul al treilea, cu 2,7 miliarde euro, echivalentul a 0,1% din PIB-ul zonei euro, dupa ce, in trimestrul al doilea, zona euro avea un deficit de cont curent de 21,7 miliarde euro. In trimestrul III din 2008, zona euro a inregistrat un deficit de cont curent de 34,7 miliarde euro.

Zona euro a raportat un excedent de 12,8 miliarde euro al balantei serviciilor, in crestere cu 75,3% fata de trimestrul al doilea, dar cu 100 milioane euro mai mic decat in trimestrul similar din 2008.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 1124 ori
Citeste mai multe despredeficit cont curent uniunea europeana