Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

CE vrea "liste negre" cu paradisurile fiscale

CE vrea "liste negre" cu paradisurile fiscale


Comisia Europeana (CE) recomanda statelor membre sa identifice, utilizand criterii comune, paradisurile fiscale si sa le plaseze pe "liste negre" nationale, dar si sa gestioneze problemele ce permit unor firme sa evite plata impozitelor la un nivel just.

Potrivit Reprezentantei CE, Comisia a prezentat, joi, un plan de actiune pentru a reactiona mai eficient la nivelul UE impotriva evaziunii si a fraudei fiscale.

Planul contine un set de masuri cuprinzator, care vizeaza atat prezentul, cat si viitorul, fiind destinat sa ajute statele membre sa isi protejeze bazele de impozitare si sa recupereze miliarde de euro care li se cuvin in mod legitim, se arata intr-un comunicat.

"Aproximativ o mie de miliarde de euro se pierd anual in UE prin evaziune si frauda fiscala. Aceasta suma nu este doar o pierdere scandaloasa de venituri foarte necesare, ci si o amenintare la adresa impozitarii corecte. In timp ce statele membre trebuie sa inaspreasca masurile nationale de combatere a evaziunii fiscale, doar aplicarea de solutii unilaterale nu va da rezultate.

In cadrul unei piete unice, intr-o economie globalizata, neconcordantele si lacunele din legislatiile nationale devin instrumentele celor care cauta sa se sustraga de la plata impozitelor. Prin urmare, este esentiala o pozitie puternica si coerenta a UE impotriva evazionistilor si a celor care ii favorizeaza", a declarat comisarul european pentru impozitare, Algirdas Semeta.

Prima recomandare, arata sursa citata, prevede o pozitie puternica a UE impotriva paradisurilor fiscale, care este mai ferma decat masurile internationale actuale. Statele membre sunt incurajate sa identifice, utilizand criterii comune, paradisurile fiscale si sa le plaseze pe "liste negre" nationale. De asemenea, sunt prezentate masuri detaliate destinate sa convinga aceste tari din afara UE sa aplice standardele de guvernanta ale UE.

A doua recomandare se refera la planificarea fiscala agresiva, fiind sugerate modalitati de a aborda aspecte tehnice si lacune juridice pe care unele intreprinderi le exploateaza pentru a evita plata impozitelor la un nivel just.

"Statele membre sunt incurajate sa isi revizuiasca conventiile privind evitarea dublei impozitari, pentru a evita ca ele sa determine absenta totala a obligatiilor fiscale. Statele membre ar trebui sa adopte si o regula generala comuna antiabuz, in temeiul careia ele ar putea sa ignore orice intelegere artificiala realizata in vederea comiterii evaziunii fiscale si sa stabileasca in schimb impozite pe baza activitatii economice propriu-zise", se mai arata in comunicat.

Alte initiative prevazute in planul de actiune prezentat includ un Cod al contribuabililor, un Numar de identificare fiscala la nivelul UE, o revizuire a dispozitiilor antiabuz din directivele UE relevante, precum si ghiduri comune de urmarire a fluxurilor financiare.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1521 ori