Marti, 26 Octombrie 2010, ora 09:34
1129 citiri
Fitch Ratings a pus luni sub supraveghere ratingul "A-" al OMV pentru datoriile pe termen lung in valuta, cu perspectiva negativa, in urma anuntului privind achizitia unei participatii de 54,17% la compania Petrol Ofisi, din Turcia, pentru un miliard de euro, transmite Mediafax.
Agentia a pus sub supraveghere cu implicatii negative si ratingul "A-" al diviziei OMV Finance Limited, a anuntat Fitch.
Separat,
Fitch a plasat sub supraveghere, cu perspectiva pozitiva, ratingul "BB-" al Petrol Ofisi.
Supravegherea cu implicatii negative a calificativului OMV reflecta opinia Fitch ca
preluarea Petrol Ofisi ar putea slabi situatia financiara a OMV, in functie de forma de finantare a tranzactiei.
Grupul ar putea finanta preluarea pachetului de actiuni la Petrol Ofisi prin vanzarea de obligatiuni sau o emisiune de drepturi si lasa deschise toate optiunile in acest sens, a declarat, luni, directorul general al OMV, Wolfgang Ruttenstorfer.
El a adaugat ca
OMV vrea sa-si pastreze ratingul pentru imprumuturi si, din acest motiv, nu exclude actiunile ca forma de finantare.
Potrivit Fitch, daca OMV va finanta mare parte din tranzactie prin emiterea de actiuni, atunci grupul si-ar putea pastra ratingurile actuale.
In schimb,
ratingurile OMV ar putea fi retrogradate cu o treapta daca preluarea Petrol Ofisi va fi finantara in cea mai mare parte prin imprumuturi.
OMV viza de peste un an preluarea companiei turcesti, dar planurile au fost intarziate din cauza unei dispute legate de taxe dintre proprietarul Petrol Ofisi, holdingul Dogan, si guvernul turc.
Ți-a plăcut articolul?
Vrem să producem mai multe, însă avem nevoie de susținerea ta. Orice donație contează pentru jurnalismul independent