Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Olanda, presata sa accepte aderarea Romaniei si a Bulgariei la Schengen

Olanda, presata sa accepte aderarea Romaniei si a Bulgariei la Schengen


Olanda este presata de partenerii sai sa accepte aderarea Romaniei si a Bulgariei la spatiul de libera circulatie Schengen, in cadrul unui proiect de declaratie discutat joi de liderii UE reuniti la Bruxelles cu ocazia Consiliului European de iarna, proiect din care AFP a obtinut o copie.

"Toate conditiile pentru a permite luarea unei decizii cu privire la aderarea Bulgariei si Romaniei la spatiul Schengen au fost indeplinite, iar Consiliul este invitat sa ia o decizie cat mai repede cu putinta", conform proiectului, transmite AFP.

"Daca va fi necesar, Consiliul European va reveni asupra subiectului cu ocazia reuniunii din martie 2012", se mai precizeaza in text.

Guvernul olandez este singurul care mai blocheaza aceasta aderare, dupa ce Finlanda a luat decizia in luna noiembrie de a renunta la rezervele sale in aceasta chestiune. Olanda isi explica pozitia prin rezultatele insuficiente obtinute de Bucuresti si de Sofia in lupta impotriva coruptiei si a crimei organizate. Pentru largirea spatiului Schengen este nevoie de o decizie in unanima a celor 25 de state membre.

Inaintea inceperii summitului de la Bruxelles, presa olandeza a prefigurat aceasta situatie, cotidianul De Telegraaf publicand un material in care preciza ca Olanda va fi supusa unei presiuni sa renunte la opozitia sa fata de aderarea Romaniei si Bulgariei la spatiul Schengen.

Haga insista insa ca nu va accepta extinderea spatiului Schengen cu Romania si Bulgaria pana cand Sofia si Bucurestiul nu vor da dovezi ca au inregistrat progrese in lupta impotriva coruptiei si crimei organizate.

Comisia Europeana propune ca Romania si Bulgaria sa adere in doua etape, mai intai cu frontierele lor aeriene si maritime, iar apoi si cu cele terestre, nota publicatia amintita.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Agerpres
Articol citit de 1024 ori