Washington Post: Americanii au negociat in secret cu Coreea de Nord

Joi, 15 Iunie 2017, ora 07:38
1076 citiri
Washington Post: Americanii au negociat in secret cu Coreea de Nord
Foto: Arhiva Pixabay

Diplomati nord-coreeni si americani s-au intalnit in secret la Oslo.

Ambasadorul Joseph Yun, unul din expertii Statelor Unite in relatia cu Coreea de Nord, a discutat luna trecuta direct cu reprezentanti ai regimului de la Phenian, dupa ce l-a convins pe secretarul de Stat american, Rex Tillerson, sa aprobe acest demers neobisnuit. Yun i-a explicat sefului sau ca subiectul principal va fi situatia detinutilor americani din Coreea de Nord, scrie Washington Post, citat de Yonhap.

Nord-coreenii au acceptat, se pare, sa permita unor diplomati suedezi sa ii viziteze pe detinutii americani.

Suedia este puterea protectoare a cetatenilor americani din Coreea de Nord, in lipsa unei misiuni diplomatice a SUA la Phenian.

Tillerson a anuntat, marti, ca Phenianul l-a eliberat pe studentul american Otto Warmbier, condamnat in 2016 la 15 ani de munca silnica. Detinutul era in coma, iar Yun s-a deplasat, luni, in Coreea de Nord impreuna cu un grup de medici, pentru a-l repatria. Cu aceasta ocazie, diplomatul i-a putut vizita si pe ceilalti conationali ai sai din inchisorile nord-coreene.

Intalnirea din mai, de la Oslo, a fost probabil primul contact direct intre oficiali nord-coreeni si americani dupa multa vreme.

In prezent, tensiunile intre Phenian si Washington sunt puternice, pe fondul testelor nord-coreene cu rachete, dar Washington Post afirma ca dupa dialogul secret ar putea urma si o reluare a negocierilor bilaterale pe scara mai larga.

Pe de alta parte, un functionar din Congresul SUA care cunoaste situatia este citat de ziar cu afirmatia ca Tillerson a permis actiunea lui Yun doar cu conditia sa discute in primul rand situatia americanilor detinuti in Coreea de Nord si nu un angajament extins.

Povestea americanului tinut prizonier in Coreea de Nord: SUA sa ma salveze!Coreea de Nord ameninta SUA cu atacuri nucleare si organizeaza o parada militara impresionantaAmericanii avertizeaza: Arsenalul nuclear al Coreei de Nord e impresionant si continua sa creascaAmericanii au de gand sa impuna sanctiuni tarilor care fac afaceri cu Coreea de Nord ...citeste mai departe despre "Washington Post: Americanii au negociat in secret cu Coreea de Nord" pe Ziare.com

#Coreea de Nord negociere SUA, #nord coreeni intalnire americani , #Stiri International