Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Turcia anunta ca va riposta daca SUA nu ii mai furnizeaza arme

Turcia anunta ca va riposta daca SUA nu ii mai furnizeaza arme

Turcia va riposta daca SUA vor adopta o lege prin care vor fi sistate livrarile de armament american pentru armata turca, a declarat duminica ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu.

Camera Reprezentantilor a SUA a prezentat vineri detaliile U.S. National Defense Authorization Act, un act normativ ce stabileste in fiecare an politica de aparare a SUA si bugetul alocat acesteia, care in propunerea prezentata este de 717 miliarde de dolari, informeaza Reuters.

Conform uneia dintre prevederile propuse, Departamentului Apararii i se solicita sa inainteze Congresului un raport despre relatiile dintre SUA si Turcia, iar pana la prezentarea acestui raport sa fie sistate livrarile majore de echipamente militare catre Turcia.

"Daca SUA ne impun sanctiuni sau vor face un asemenea pas, atunci Turcia cu siguranta va riposta", a spus Mevlut Cavusoglu intr-un interviu acordat postului CNN Turk, apreciind totodata ca masura propusa in acel act normativ este gresita, ilogica si incompatibila cu relatiile dintre doua tari membre ale NATO.

Turcia intentioneaza sa achizitioneze peste 100 de avioane americane multirol F-35 si negociaza de asemenea achizitia unor rachete Patriot. Insa guvernul de la Ankara a semnat deja cu Rusia un acord pentru cumpararea de rachete sol-aer rusesti S-400. Decizia privind achizitia acestor sisteme, care nu sunt compatibile cu cele ale NATO, nemultumeste state membre ale Aliantei, inclusiv SUA, oficiali ai NATO avertizand Turcia cu privire la consecintele acestei decizii.

Ministrul turc de externe a dezaprobat aceste avertismente, el afirmand ca relatiile si acordurile Turciei cu Rusia nu sunt o alternativa in fata celor cu Occidentul si a acuzat Washingtonul ca incearca sa puna sub control actiunile Ankarei.

"Turcia nu este o tara sub comanda voastra (a SUA n.red), este o tara independenta (...) Vorbind cu superioritate unei astfel de tari, dictandu-i ce poate si ce nu poate sa cumpere, nu este o abordare corecta si ea nu se potriveste cu alianta noastra", a indicat seful diplomatiei turce.

Relatiile dintre Ankara si Washington s-au deteriorat recent din cauza unei multitudini de chestiuni, printre care politica SUA fata de Siria, procese care implica cetateni turci si americani in ambele tari si achizitia rachetelor S-400.

Mevlut Cavusoglu a anuntat ca va efectua saptamana viitoare o vizita in SUA si va avea o intalnire cu noul secretar american de stat Mike Pompeo. ...citeste mai departe despre "Turcia anunta ca va riposta daca SUA nu ii mai furnizeaza arme" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.

Sursa: Business24
Articol citit de 966 ori
Citeste mai multe despreTurcia arme SUA razboi