Romania la 10 ani de UE, o aniversare uitata

Marti, 24 Ianuarie 2017, ora 21:25
636 citiri
Romania la 10 ani de UE, o aniversare uitata

Atentia publica, la inceput de an, s-a concentrat, in mod firesc, pe stirile legate de formarea noului guvern si de asezarea echilibrului politic in Parlamentul Romaniei in componenta decisa, in decembrie, de votul cetatenilor.

In aceste conditii, din pacate, aniversarea, la 1 ianuarie 2017, a 10 ani de la aderarea Romaniei la UE nu a beneficiat de prea multa atentie. Momentul merita mai mult decat cateva declaratii politice si analize preponderent legate de beneficiile economice pe care apartenenta timp de un deceniu la UE ni le-a adus.

Nu sunt un festivist sau amator al aniversarilor pompoase, dar cred ca acest subiect este de importanta vitala pentru Romania. In saptamanile care urmeaza, ar trebui sa cautam ocazia de a vorbi despre aceasta aniversare, de a analiza in profunzime ce a insemnat, in ultimii 10 ani, apartenenta la UE pentru tara noastra si, mai cu seama, ce valente poate sa capete Romania europeana in viitor.

In contextul in care si UE se pregateste de aniversarea a 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, de instituire a Comunitatii Economice Europene, am putea extinde perioada in care sa mentinem ecuatia europeana a Romaniei in atentia opiniei publice macar pana in 25 martie, ziua aniversara a semnarii Tratatului.

O perioada de analiza si introspectie cu privire la rolul Romaniei in UE se impune cu atat mai mult cu cat este clar ca aniversarea celor 6 decenii de existenta a proiectului european coincide cu necesitatea relansarii acestuia.

Aderarea la UE este cel mai bun lucru care i s-a intamplat Romaniei in cei 27 de ani care au trecut de la caderea zidului Berlinului si sfarsitul Razboiului Rece. Romania si cetatenii ei au avut totul de castigat si nimic de pierdut din relatia cu UE.

Realitatea deceniului pe care l-am lasat in urma si provocarile ce stau inaintea tarii noastre, dar si a intregii UE, vin sa confirme, dar si sa nuanteze optimismul meu european.

La 1 ianuarie 2007, Romania a pasit intr-un spatiu al democratiei si libertatii. UE este o constructie economica, o piata comuna, un spatiu de comert liber, dar, inainte de toate acestea, Uniunea este construita pe valori si principii fundamentale cum sunt: respectul demnitatii umane si a integritatii personale, dreptul la libertate si la siguranta, libertatea de gandire, de constiinta si de religie, libertatea de exprimare si de informare, libertatea de intrunire si de asociere, egalitatea in fata legii, interzicerea torturii si a pedepselor inumane sau ...citeste mai departe despre "Romania la 10 ani de UE, o aniversare uitata" pe Ziare.com

#Romania aniversare 10 ani UE , #Stiri International