Regula pe care trebuie să o știe toți românii care călătoresc în Statele Unite, pentru a nu avea probleme la graniță

Luni, 19 Septembrie 2022, ora 08:04
706 citiri
Regula pe care trebuie să o știe toți românii care călătoresc în Statele Unite, pentru a nu avea probleme la graniță
În fața Politiei de frontieră din SUA trebuie să vă prezentați cu bagajele FOTO facebook

România n-a reușit încă să ajungă la un acord cu SUA privind eliminarea vizelor de călătorie, dar chiar și așa numărul vizitelor peste Ocean a crescut semnificativ în ultimii ani.

Vizele se obțin relativ ușor dacă există planuri clare de călătorie și nu se depistează intenția de a rămâne ilegal în SUA, astfel că tot mai mulți români și-au planificat și au efectuat călătorii în ”Țara tuturor posibilităților”.

O regulă strictă de care trebuie să țină cont toți cei care ajung în SUA este cea a bagajelor. Indiferent că aterizați în orașul destinației finale sau faceți doar un tranzit (este nevoie de viză și în acest caz), bagajele personale trebuie recuperate de la cală în primul oraș în care ajungeți. Împreună cu ele, trebuie să vă prezentați în fața ghișeului poliției de frontieră, iar dacă formalitățile decurg fără probleme și vă îndreptați către un alt oraș, ele se retrimit la cală, pentru zborul următor, într-o zonă special amenajată și semnalizată.

Au fost multe cazuri în care persoane care călătoreau cu avionul, spre exemplu, la San Francisco și aveau escală la New York nu au știut de această regulă și s-au prezentat la frontieră fără bagaje, fiind întorși din drum de poliție pentru recuperarea lor. Acest lucru poate cauza întârzieri semnificative, deoarece cozile la intrarea în SUA sunt destul de mari, traficul fiind intens pe majoritatea aeroporturilor mari din orașele americane. ...citeste mai departe despre "Regula pe care trebuie să o știe toți românii care călătoresc în Statele Unite, pentru a nu avea probleme la graniță" pe Ziare.com

#regula, #romani, #vizite SUA, #bagaje, #probleme la vama , #Stiri International