Consiliile de administratie: Pot fi externalizate?

Consiliile de administratie se numara printre cele mai importante institutii ale capitalismului. Principala lor indatorire este sa supravegheze relatiile dintre actionari si managerii companiilor. Mai exact, supravegheaza impotriva incompetentelor manageriale si a fraudelor. De asemenea, ofera consultanta si pentru angajarea de noi manageri sau pentru preluarea competitorilor.

Un adjectiv politicos care descrie istoricului consiliilor este "mixt". Situatia din primul deceniu al secolului al XXI-lea a fost jenanta, de la scandalurile de la Enron si WorldCom din 2001 si 2002, la criza financiara din 2007-2008, spune Schumpeter in articoul publicat de The Economist.

"De fapt, nu cred ca managementul riscului a fost problema", a declarat Larry Fink, seful firmei de investitii BlackRock "Cred ca guvernanta corporativa a esuat, deoarece consiliile de administratie nu pun intrebarile potrivite".

Problemele sunt foarte raspandite si adanc inradacinate. Directorii executivi au "carpit" consiliile cu prieteni apropiati: Michael Eisner a numit-o in consiliul de la Disney pe fosta directoare a scolii unde au facut cursuri copiii sai si pe cel care i-a proiectat vila.

In ultimul deceniu au fost mai multe tentative de a "imbunatati" consiliile de administratie. In SUA, actul Sarbanes-Oxley (2002) si Legea Dodd-Frank (2010) obliga companiile sa numeasca directori independenti si sa dezvaluie mai multe informatii despre platile compensatorii. Companiile au fost presate tot mai mult sa publice mai multe date, astfel incat actionarii sa poata lua decizii mai bine informati. Insa companiile continua sa faca angajari extraordinare.

In 2011, IAC, un clonglomerat media condus de Barry Diller, a numit-o pe Chelsea Clinton, atunci in varsta de 31 de ani si proaspat iesita de pe bancile facultatii, in consiului sau de conducere. Iar unele gloante magice s-au dovedit a fi oarbe. Multi cred ca directorii independenti numesc membri mai buni in consilii, insa nimic nu poate dovedi aceasta. Cand Lehman Brothers a dat faliment, opt din cei zece dirctori ai sai erau independenti.

Aceste reforme au lasat problemele de baza neschimbate. Aproape intotdeauna, companiile au fost nemiloase cand a fost vorba de propria reinventare. Au experimentat forme inimaginabile de organizare si au externalizat totul, de la productie la strategie. Insa cand a venit vorba de consiliul de administratie, au fost uimitor de conservatoare.

Consiliile de conducere sunt exact cum erau acum o suta de ani: o colectie de eminente cenusii care se intalnesc cateva zile pe an pentru a oferi intelepciunea lor. Acum, mai includ si femei si minoritati. Poate si cativa dintre cei considerati cu mai putine sanse. Insa baza ramane aceeasi. Membrii consiliului de administratie sunt "part-time" si nu au nici cunostintele, si nici stimulentele necesare pentru a monitoriza eficient companiile. Si ei au datorii in fata celor pe care ar trebui sa ii monitorizeze. Consiliile expun cele mai mari probleme ale capitalismului: sunt compuse din persoane din interior, in momentul in care capitalismul trebuie sa fie mai cuprinzator si sunt dominate de "part-time", in momentul in care membrii trebuie sa fie mai atenti la evitarea unei crize viitoare.

Planul Bainbridge-Henderson

In editia din mai a Stanford Law Review, Stephen Bainbridge de la University of California si Todd Henderson de la University of Chicago au oferit o propunere pentru imbunatatirea consiliilor de conducere: inlocuirea membrilor cu firme. Companiile, spun ei, nu ar cumpara servicii juridice sau sfaturi de conducere de la persoane pe care le angajeaza doar cateva ore pe an. Cum s-au gandit la acelasi regim pentru membrii consiliului de administratie? Mai exact, sustin crearea unei noi categorii de firme de servicii profesionale: BSP sau Board Service Providers.

Companiile ar putea angaja o firma de servicii care sa-i furnizeze un "consiliu de administratie" asa cum angajeaza firme de avocatura sau consultanta. O firma BSP nu va furniza companiei doar un consiliu de conducere complet. Va furniza si experienta acestora, de la capacitatea de a procesa multe informatii, la consiliere de specialitate in diferite probleme, cum ar fi fuziunile.

Bainbridge si Henderson sustin ca aceasta ar necesita doar o simpla schimbare legala, insa ar putea revolutiona lumea consiliilor de administratie care se opun schimbarilor. Ar elimina toate aranjamentele datorita concurentei dintre rivalii din piata serviciilor BSP. S-ar crea o noua categorie de directori profesionisti. Si ar permite companiilor BSP de a recuta pe cei mai buni din piata, sa introduca programe de formare mai riguroase si sa dezvolte cunostintele de proprietate.

Acum, chiar si cel mai sarguincios membru al unui consiliu de administratie poate apela numai la propria experienta. BSP ar putea apela la experienta a sute de specialisti. Ceea ce va creste sansele ca incompetentele corporatiste sa fie corectate, abuzurile corporative eliminate, ca si autoabuzurile companiilor.

Inapoi la masa de proiectare

Sunt si obiectii cu privire la planul Bainbridge-Henderson. Companiile ar putea sa nu beneficieze de propriii angajati, care ar putea avea idei bune. Profesionalismul care va caracteriza firmele BSP le-ar putea face prea conservatoare atunci cand vine vorba de strategie.

Ar putea fi si conflicte de interese daca, de exemplu, o companie rivala apeleaza la serviciile aceleiasi firme de BSP. Insa toate firmele de servicii profesionale (cum ar fi cele de consultanta in management) au astfel de probleme - dar si metode de a le rezolva. Ideea ar putea priva, de asemenea, marii actionari de posibilitatea de a fi numiti in consilii. Aceste probleme ar putea fi rezolvate printr-un sistem hibrid in care firmele BSP sa ocupe o parte din locurile din consilii, iar o parte sa apartina actionarilor. Consiliile de administratie au fost mereu cea mai slaba parte a sistemului capitalist. Bainbridge si Henderson au venit cu o idee interesanta.