Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

CEO-ul Air France-KLM ameninta ca va crea alta companie daca pilotii nu semneaza un acord

CEO-ul Air France-KLM ameninta ca va crea alta companie daca pilotii nu semneaza un acord


Presedintele-director general al Air France-KLM Alexandre de Juniac intentioneaza sa creeze o companie-sora cu Transavia, daca pilotii refuza sa semneze acordul cu conducerea, afirma acesta intr-un interviu acordat publicatiei Le Journal du Dimanche (JDD), citat de AFP.

In cazul in care pilotii refuza sa semneze propunerile conducerii, "vom crea o companie-sora cu Transavia, Transavia Developpement, in Franta, pentru a ne dezvolta in activitatea de low-cost cu avioanele noi care vin in lunile urmatoare", a declarat el pentru ziarul francez.

Un sindicat de la Air France, CGT, a denuntat joi aceasta eventualitate a unei noi entitati, catalogand-o drept un "adevarat santaj" din partea conducerii.

Potrivit lui de Juniac, piata low cost este "singura piata in crestere" din sectorul aviatiei. "In Europa, low cost-ul reprezinta in prezent aproape 50% din trafic. In segemntul pentru preturi mici cu un serviciu de calitate, Transavia poate deveni unul dintre marii Europei", a apreciat el.

Costul grevei pilotilor, estimat la 500 de milioane de euro

Presedintele-director general al companiei a detaliat costul grevei pilotilor, estimat miercuri de catre Air France-KLM la 500 de milioane de euro.

"Greva ne-a costat 20 de milioane de euro pe zi, carora li se adauga despagubiri, achizitii de bilete la un pret mare de la alte companii pentru a ne trimite pasagerii si impactul asupra rezervarilor din saptamanile urmatoare", a spus el.

"Aceasta greva ne-a facut sa pierdem un an. Air France ar fi trebuit sa fie pe verede anul acesta", a apreciat CEO-ul, adaugand ca firma va "continua sa investeasca masiv", dar ca va fi necesar "sa se tina cont de costul grevei".

Majoritatea pilotilor de la Air France a intrat in greva de la 15 la 28 septembrie, opunandu-se unui proiect de dezvoltare a filialei low cost Transavia France.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Mediafax
Articol citit de 1015 ori
Citeste mai multe despreklm air france greva piloti