Cele trei incercari pentru a intra in raiul nucleului dur

Sambata, 25 Martie 2017, ora 11:51
703 citiri
Cele trei incercari pentru a intra in raiul nucleului dur

Se discuta mult, mai mult decat ar trebui poate, despre "Cartea Alba" propusa de Jean Claude Juncker pe 1 martie. Spre cinstea lor, lideri politici importanti de la Bucuresti au respins categoric ideea unei Uniuni Europene cu mai multe viteze; exista, insa, si voci excentrice care indeamna la acceptarea acestei propuneri si la "catapultarea" Romaniei in "nucleul dur" al Uniunii Europene. Aceste din urma voci, veritabil caragialesti declama isteric: "Nu voiu sa stiu de nimica. Mie nenea (Juncker, probabil) mi-a promis ca ma duce la gradina, la Union! (in nucleul dur) ".

Nucleul dur este, deocamdata, un concept teoretic, fara chip si fara contur; in mod previzibil, ar putea fi un club al "premiantilor" din Uniunea Europeana, care sa realizeze o integrare consistenta, practic care ar deveni astfel Statele Unite ale Europei.

Ei bine, toti romanii "europenisti" care se vor in nucleul dur fac abstractie de un lucru fundamental: ca sa intri intr-un club trebuie sa ai invitatie acolo! Se pare, insa, ca noi nu am fost doriti nici macar in cluburi "mai de cartier" precum Schengen, din motive inchipuite.

De ce ar trebui sa presupunem ca nucleul dur (care va cuprinde sigur Germania, Franta si Olanda, tarile care ne-au tinut la gardul spatiului Schengen) ne-ar accepta in clubul Europei cu viteza I? Daca vor pune paznicii tafnosi (gen Geert Wilders) sa ne puna mana in piept la usa clubului si sa ne strige "Halt!"?

Considerand, de dragul constructiei unei teorii desigur, ca Romania ar fi invitata sa participe la Statele Unite Europene Vitezomane, ar fi sanatos sa vedem si ce ar presupune asta, sa vedem cu alte cuvinte daca avem suficienti bani sa ne permitem cardul de membru al clubului. Pentru ca a fi membru intr-un club presupune sa iti asumi niste obligatii de eticheta: sa platesti un abonament, sa respecti un "dressing code", sa vii la club cu Ferari, nu cu Dacia etc.

Incercarea economica

Prima incercare pe care trebuie s-o trecem pentru a fi parte a nucleului dur este de natura economica: ar trebui sa adoptam moneda euro si toate consecintele ulterioare. Dar pentru a intra in zona euro ar trebui bifate niste mici criterii de convergenta.

Primul dintre ele stabileste un interval (cam ingust) unde ar trebui sa fim cu rata inflatiei. Pai, Romania tocmai ce isi va detona inflatia prin cresterea salariilor si pensiilor... Sau ati crezut cumva ca toti banii suplimentari de "pensii si salarii decente" vin cumva dintr-un joben minunat?

Al doilea crit ...citeste mai departe despre "Cele trei incercari pentru a intra in raiul nucleului dur" pe Ziare.com

#Europa viteze Romania economie , #Stiri International