Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Britanicii ii ajuta pe turci sa-si faca avioane de lupta, in schimbul unui acord comercial

Britanicii ii ajuta pe turci sa-si faca avioane de lupta, in schimbul unui acord comercial
Premierul britanic Theresa May a vizitat sambata pentru prima oara Turcia, la o zi dupa ce s-a intalnit cu Donald Trump, la Washington. Britanicii au fost de acord, cu aceasta ocazie, sa-i ajute pe turci sa produca avioane de lupta moderne.

A fost semnat, in acest sens, un contract in valoare de 125 de milioane de dolari.
Avioanele de tipul TAI TF-X urmeaza sa fie realizate in cooperare de BAE Systems (Marea Britanie) si TAI (Turkish Aerospace Industries).

May, care a ajuns in Turcia sambata, s-a axat in discutiile sale cu presedintele turc pe comert, aparare si Brexit, arata Al Jazeera. Tarile au promis ca-si vor intari legaturile comerciale, mai ales ca Marea Britanie va iesi din UE.

In afara contractului in valoare de 125 de milioane de dolari, presedintele turc Recep Tayyip Erdogan a spus ca spera ca comertul anual cu Marea Britanie sa ajunga la valoarea de 20 de miliarde de dolari anul, de la 15,6 miliarde de dolari, in prezent.

Asta inseamna ca Turcia va fi de acord sa semneze un acord comercial bilateral cu Marea Britanie, dupa iesirea acesteia din UE.

May a numit Turcia, intr-o conferinta de dupa intalnirea de trei ore cu presedintele de la Ankara, "unul dintre cei mai vechi prieteni ai Marii Britanii", arata si Ruters.

Agentia de presa mai arata ca cele doua vizite din ultimele zile ale lui May, in SUA si Turcia, erau o prioritate pentru Marea Britanie. Din momentul activarii Articolului 50, va mai dura cel putin doi ani pana ce Londra "va divorta" de UE si nu va mai avea pozitia privilegiata in comertul cu statele din blocul comunitar.

Practic, Londra a aratat cu ocazia contractului semnat la Ankara ca e "deschisa pentru afaceri", mai arata agentia de presa.

Marea Britanie a fost, in 2015, a doua destinatie pentru exporturile Turciei. Doar Germania importa mai mult decat Marea Britanie din Turcia.

Britanicii sunt foarte bucurosi sa faca afaceri cu turcii, desi agentia Fitch tocmai a retrogradat ratingul Turciei la categoria "junk" - nerecomandata pentru investitii. ...citeste mai departe despre "Britanicii ii ajuta pe turci sa-si faca avioane de lupta, in schimbul unui acord comercial" pe Ziare.com

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 5626 ori