Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Italia vrea sa reia afacerile cu Rusia: Premierul Renzi merge la Sankt Petersburg

Italia vrea sa reia afacerile cu Rusia: Premierul Renzi merge la Sankt Petersburg


Premierul italian Matteo Renzi va participa la lucrarile Forumului Economic International din Sankt Petersburg, unde a fost invitat chiar de presedintele rus Vladimir Putin.

Oficialul de la Roma a anuntat ca va onora invitatia, mizand chiar pe reluarea relatiilor economice cu Federatia Rusa, anunta agentia TASS.

"Sper si cred ca vom semna acorduri importante. Sper ca pozitiile noastre in sectorul agrar sa ne aduca la aceeasi masa", a punctat premierul italian in cadrul unei intalniri cu reprezentantii mediului de afaceri din tara sa.

Reluarea legaturilor comerciale in sectorul agroalimentar tine de o eventuala decizie a Moscovei in ceea ce priveste restrangerea embargoului impus pentru produsele din UE, italienii find printre tarile exportatoare care au pierdut sume importante in urma interzicerii accesului pe piata din Rusia.

Urme de revolta fata de politica impusa de Bruxelles au fost inregistrate deja in regiunea Veneto, unde consiliul regional a adoptat o rezolutie de recunoastere a peninsulei Crimeea ca parte integranta a Rusiei.

Documentul adoptat in Consiliul Regiunii Veneto arata ca Italia pierdut 3,6 miliarde de euro ca urmare a intreruperii relatiilor comerciale cu Rusia din anumite sectoare.

"Regiuni ca Lombardia, Emilia-Romagna si Veneto au inregistrat cele mai mari pierderi ca urmare a embargoului comercial cu Rusia, exportul de marfuri fiind afectat in procent de 72% la nivelul celor trei zone", se mentioneaza in rezolutie.

Luna viitoare, liderii statelor membre UE trebuie sa decida daca vor mentine acelasi nivel de sanctiuni economice indreptate impotriva Rusiei ca urmare a anexarii Crimeii si declansarii crizei din estul Ucrainei.

Pe de alta parte, Renzi priveste spre Moscova si ca la un potential aliat in rezolvarea crizelor din Siria si Libia, doua zone care ameninta sa pericliteze securitatea Italiei.

"Cred ca este mai avantajos sa fim alaturi de Rusia in rezolvarea problemelor din Siria si Libia", a explicat seful guvernului italian inaintea vizitei pe care urmeaza sa o faca in Rusia pe 17 iunie.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3397 ori