Inghetarea fondurilor, singurul mijloc de presiune al UE pentru Romania

Vineri, 24 Aprilie 2009, ora 08:56
1480 citiri
Inghetarea fondurilor, singurul mijloc de presiune al UE pentru Romania

Raportul special privind cheltuirea fondurilor europene in Romania a fost cerut de PE pentru a arata ca singurul mijloc de presiune de care mai dispune este inghetarea finatarilor, a declarat pentru NewsIn Markus Ferber, europarlamentar german.

"Cerem acest raport special pentru a sublinia si mai clar ca mijlocul de presiune pe care-l avem este sa inghetam fondurile pentru anumite programe, pentru ambele tari (Romania si Bulgaria - n.r.). Si evident ca lupta anticoruptie are un rol central", a explicat Ferber, care a urmarit de cativa ani procesul de aderare a Romaniei si Bulgariei la UE.

"Comisia trebuie sa asigure ca fondurile UE sunt cheltuite corect in Romania si Bulgaria", a subliniat Ferber.

Europarlamentarul bavarez a spus ca in opinia sa, mentinerea mecanismului de cooperare si verificare este un lucru bun, desi si-ar dori ca cele doua tari sa faca reformele necesare si sa combata eficient coruptia si crima organizata astfel incat aceasta monitorizare sa nu mai fie necesara.

"Timpul trece si toti stiau ce au de facut. Nu e nici o surpriza pentru nimeni, nici la Bucuresti, nici la Sofia", a remarcat Ferber.

Europarlamentarul german crestin-social a spus ca asteptarile in domeniul anticoruptiei nu se refera neaparat la un numar de condamnari, ci sa se poata dovedi "credibil" ca anchetele si procesele functioneaza. "Pana azi nu a fost cazul insa", a conchis Ferber.

Parlamentul European cere Comisiei UE pana la 15 iulie un raport special privind gestiunea si controlul fondurilor UE in Romania, "in lumina ultimelor regrese in ceea ce priveste lupta anticoruptie", se arata intr-un raport privind exercitiul bugetar, votat joi in plenul de la Strasbourg.

In paralel, un document de informare al Comisiei Europene catre PE arata ca executivul european face legatura intre reforma justitiei si lupta anticoruptie si plata fondurilor europene.

"Comisia monitorizeaza atent situatia din Bulgaria si Romania. Plata fondurilor depinde, desigur, de evolutia mediului legislativ si judiciar si de progresele inregistrate in implementarea diferitelor planuri de actiune", se arata in concluziile documentului datat 8 aprilie 2009, fiind pentru prima oara cand CE leaga direct plata fondurilor europene de reforma justitiei si lupta anticoruptie.

Documentul remis europarlamentarilor arata ca, in prezent, 316 milioane de euro din fondurile de preaderare pentru agricultura (SAPARD) raman suspendate, din care 142 milioane au fost raportate la Comisie.

In ce priveste fondurile structurale, au fost aprobate trei evaluari de conformitate, dar pentru o evaluare "mai sunt in continuare unele chestiuni legate de conflicte de interes ce trebuie sa fie rezolvate". Platile interimare efectuate pana acum au avut loc doar in cadrul programelor operationale aprobate.

Documentul vine ca raspuns la o rezolutie din ianuarie in care Parlamentul European isi exprima ingrijorarea cu privire la inghetarea fondurilor din Bulgaria si cerea executivului european sa raporteze trimestrial asupra problemelor cu privire la neregulile in implementarea fondurilor UE.

#fonduri, #romania, #inghetare, #presiune, #parlament, #european, #comisia, #europeana , #Romania

Curs valutar

1 EUR = 4.9750 RON

0.0002

1 USD = 4.5669 RON

0.0029
  1. Japonia se pregătește să facă investiții de trilioane de dolari în România. Intenția va fi anunțată printr-o declarație comună a celor două țări
  2. Județele în care puterea banilor se apropie de Europa. Unde își permit românii cel mai mult în 2024
  3. O nouă putere europeană este în picaj după Germania. ”Industria prelucrătoare rămâne împotmolită într-o criză profundă”
  4. Începe virarea ajutoarelor de încălzire pentru iarnă. Cine poate beneficia de banii de la stat și ce sume ar intra în conturile românilor
  5. Vremuri tulburi pentru Putin la Kremlin: Rusia se află pe marginea prăpastiei
  6. Planurile Iranului lovesc în petrol. Informațiile despre un nou atac al Teheranlui au scumpit barilul
  7. Trei oferte pentru una dintre cele mai așteptate autostrăzi. Un constructor imens din România, printre cei care vor contractul de aproape 4 miliarde de lei
  8. Angajații din IT, din ce în ce mai nemulțumiți. Surpriza din clasamentul celor mai apreciați angajatori din România. Ce sector a ajuns la vârf
  9. Românii cu asigurări de viață vor fi raportați la ANAF. Cum motivează Ministerul Finanțelor decizia, aplicată printr-o nouă ordonanță de urgență
  10. Câți români se mai încumetă la un credit în 2025. Experții, previziuni despre nivelul dobânzilor