In Romania, plata taxelor dureaza 222 de ore anual

Joi, 30 Decembrie 2010, ora 11:16
1277 citiri
In Romania, plata taxelor dureaza 222 de ore anual

Companiile din Romania pierd anual 222 de ore pentru a-si plati taxele, iar numarul de plati pe care le face o firma se ridica la 113, numai contributiile sociale necesitand 84 de plati, releva un raport realizat de Pricewaterhouse Coopers (PwC) si Banca Mondiala, citat de The Money Channel, informeaza NewsIn.

Cel mai mult consuma plata taxelor cu forta de munca, iar la fiecare plata cel mai mult dureaza analiza si pregatirea cifrelor.

In Romania, o companie plateste 17 taxe diferite, fata de 11 cat este media Uniunii Europene (UE) si de 9 cat este media la nivel global.

Totodata, in Romania, taxele inghit 44,9% din profitul companiilor, un procent apropiat de media din UE de 44,2%.

Cheltuielile cu forta de munca reprezinta aproape trei sferturi din banii care merg pe taxe.

"In Romania avem sapte contributii sociale diferite care reprezinta costul companiei. In total, acestea au o pondere de 32,3% in profitul comercial, ceea ce reprezinta de doua ori media la nivel global si peste media la nivelul UE, de 28,4%," a precizat tax partner PricewaterhouseCoopers, Susan Symons.

Cehia face anual 6 sau 7 plati, in timp ce in Ungaria se face o plata pe an pentru fiecare taxa.

Reprezentantii PriceWaterhouseCoopers au dat exemplul Suediei unde, desi impozitele nu sunt deloc mici, colectarea este foarte eficienta.

#companie, #ore, #taxe , #Romania