Presedintele Poloniei cere bancilor sa le permita clientilor sa intarzie cateva luni plata ratelor la credite

Vineri, 13 Martie 2020, ora 10:05
15016 citiri
Presedintele Poloniei cere bancilor sa le permita clientilor sa intarzie cateva luni plata ratelor la credite
Foto: Pixabay

Presedintele Poloniei, Andrzej Duda, a cerut bancilor sa le permita clientilor sa intarzie cateva luni plata ratelor la credite, pentru a atenua impactul economic al epidemiei de coronavirus (COVID-19), transmite Reuters.

"Sper ca pana luni se va adopta o astfel de masura", a declarat Andrzej Duda, la o conferinta de presa.

Si guvernatorul Bancii Centrale a Poloniei, Adam Glapinski, de asemenea prezent la conferinta, a afirmat ca in schimbul amanarii platii ratelor autoritatile de reglementare ar putea diminua povara asupra bancilor. Adam Glapinski a adaugat ca situatia in Polonia nu este catastrofica, iar economia nu va intra in recesiune.

Solicitarea lui Duda ar putea ajuta companiile mici si mijlocii, care se confrunta cu dificultati din cauza epidemiei.

"Avem acum o situatie soc, care ar putea avea ca rezultat un numar de falimente ale unor companii care in mod obisnuit opereaza destul de bine. Ar fi benefic pentru acele companii acest ajutor si cred ca ar fi benefic si pentru banci, deoarece isi reduc riscurile", a apreciat Kamil Stolarski, analist la Santander Bank Polska.

Surse din domeniul bancar care au dorit sa-si pastreze anonimatul au declarat pentru Reuters: "Se deschide cutia Pandorei. Cred ca problema e destul de delicata si ar putea duce la asteptari nerealiste, care ar putea avea consecinte asupra stabilitatii industriei bancare".

Joi, ministrul de Finante Tadeusz Koscinski a anuntat un plan ce prevede o limita de 100 de zloti (25,62 dolari) la platile contactless cu cardul, de la 50 de zloti in prezent, pentru reducerea platilor in numerar, care ar putea facilita raspandirea virusului.

Polonia a raportat joi primul deces din cauza coronavirusului, din cele 49 de cazuri de infectare consemnate pana acum in tara cu o populatie de 38 de milioane de locuitori.

#Polonia amana plata rate credite , #Polonia