Leul s-a apreciat usor, la 4,29 lei/euro

Marti, 10 Martie 2009, ora 10:25
1245 citiri
Leul s-a apreciat usor, la 4,29 lei/euro

Moneda nationala s-a apreciat usor in deschiderea sedintei de marti, de la 4,30 lei/euro spre 4,29 lei/euro, in ton cu valutele emergente din regiune, pentru care tendinta a fost insa mai pronuntata decat pentru leu.

"Observam o usoara tendinta de apreciere, atat pentru leu, cat si pentru celelalte valute din regiune, insa aceasta este mai pronuntata pentru monedele precum forintul si zlotul", a declarat pentru NewsIn dealerul-sef al Bancii Transilvania, Ioan Birle.

Leul a castigat teren in primele ore ale sedintei, cursul coborand usor, de la 4,30 lei/euro la 4,29 lei/euro. La ora 10:15, bancile cumparau un euro cu 4,2875 lei si il vindeau cu 4,2975 lei. In regiune, zlotul polonez s-a apreciat de la 4,7450 unitati/euro la 4,6990 unitati/euro, tranzactionandu-se ulterior la 4,7050 unitati/euro.

Pentru forintul unguresc, cursul a coborat de la 310,10 unitati/euro la 307,25 unitati/euro, stabilizandu-se ulterior la 307,50 unitati/euro. Pe pietele internationale, moneda americana s-a depreciat constant, de la 1,2579 la 1,2740 dolari/euro, iar la 10:15, ora Romaniei, euro era cotat la 1,2730 dolari.

Pe piata monetara, dobanzile la depozitele pentru o zi de tip overnight au scazut usor, la 13-14% pe an, ramanand in apropierea dobanzii percepute de BNR la facilitatea de credit (lombard), de 14% pe an. 

#apreciere, #bnr, #moneda , #Polonia