Nobelul pentru Economie merge catre o idee clara: Suntem saraci pentru ca avem guverne ineficiente

Laureatul Premiului Nobel pentru Economie in 2015, Angus Deaton, este un aprig contestatar al relatiilor de ajutor financiar intretinute de tarile dezvoltate cu statele sarace conduse de guverne ineficiente si corupte.

Intr-un articol mai vechi, republicat de portalul Project Syndicate, Deaton critica intreg sistemul care, sub masca ajutoarelor financiare acordate statelor subdezvoltate conduse ineficient, nu face decat sa submineze orice sansa de redresare a tarilor sarace pe termen scurt.

O lume a normalitatii

Intre tarile europene democratice si Statele Unite exista diferente destul de mari.

Europenii sunt mult mai dispusi sa aiba o atitudine pozitiva fata de guvernele lor, fata de americani, care taxeaza direct orice esec al guvernelor federale, statale sau al politicienilor locali.

Dar guvernele din SUA sunt recunoscute pentru eficienta lor in colectarea axelor si returnarea acestora sub forma de servicii.

Ca multi alti locuitori ai statelor dezvoltate, americanii iau de-a gata intreg sistemul legal care le guverneaza viata: de la invatamantul public, sistemul de sanatate, ingrijirea batranilor, investitii in infrastructura, aparare, diplomatie si pana la cheltuielile masive in cercetare, in special in domeniul medical.

Cu siguranta, nu toate aceste servicii se deruleaza perfect, nici nu asigura o egalitate de drepturi intre beneficiari, dar majoritatea populatiei plateste taxele, iar daca modul in care acestea sunt cheltuite nu convine cuiva este intotdeauna loc de o dezbatere aprinsa pe tema respectiva.

Toate acestea sunt chestiuni care fac parte din peisajul de zi cu zi al oricarui stat dezvoltat din lume.

Ce se intampla insa cand traversezi linia de demarcatie dintre economiile dezvoltate si tarile scufundate in saracie?

State neguvernate

In multe dintre tarile africane sau asiatice, statul se dovedeste incapabil de a colecta taxele si, prin urmare, ajunge in imposibilitatea de a oferi un minim de servicii necesare populatiei locale.

Contractul social dintre guvernanti si guvernati, imperfect in tarile dezvoltate, pare sa lipseasca cu desavarsire in aceste regiuni.

Chiar si in cadrul unor economii emergente, asa cum este India, scolile publice si sistemul public de sanatate sunt definite de absenta personalului de specialitate.

In cabinetele medicale particulare, doctorii ofera publicului ceea ce cred ei ca acesta si-ar dori: injectii si antibiotice, iar statul rareori intervine pentru a controla aceste practici, fara a mai vorbi aici de lipsa de calificare a multor vraci de acest tip.

In mai toate tarile subdezvoltate, principalele cauze ale mortalitatii infantile nu sunt reprezentate de boli exotice, incurabile, ci de afectiuni al caror leac este aplicat cu succes de mai bine de 100 de ani in lumea civilizata.

Fara un stat capabil sa asigure programele de rutina in ingrijirea mamelor si a nou-nascutilor, acesti copii vor continua sa moara.

De asemenea, in absenta unui stat capabil sa impuna reguli si sa ceara respectarea lor, mediul de afaceri gaseste greu o cale de a se dezvolta.

Lipsa unui sistem independent de Justitie nu ofera nicio garantie pentru antreprenorii cu initiativa ca isi pot proteja drepturile rezultate din munca lor.

Aceasta absenta a capacitatii statului de a oferi serviciile si protectia necesara populatie este una dintre cauzele principale a saraciei si lipsurilor intalnite in mai toata lumea.

Fara o legatura stransa intre un guvern eficient si o societate civila activa, aceste tari au prea putine sanse sa inregistreze cresterea economica necesara pentru a scoate populatia din saracie.

Factor agravant

Din nefericire, sistemul prin care tarile dezvoltate se ofera sa ajute astazi statele sarace inrautateste si mai mult situatia.

In cazul ajutoarelor in produse si servicii medicale, aportul economiilor puternice este laudabil. Insa, la nivel general, acest sistem submineaza dezvoltarea capacitatii de guvernare a statului asistat.

Acest lucru devine evident in cazul ajutoarelor repartizate in ultimele decenii catre unele state din Africa, unde guvernele locale receptioneaza ajutoarele externe direct, in conditiile in care acestea se constituie in mare parte din resurse financiare.

Astfel de guverne nu mai sunt fortate sa ia in considerare respectarea vreunui contract social cu cetatenii lor, neavand nevoie nici de parlamente nationale, nici de un sistem eficient de colectare a taxelor.

In cel mai bun caz, acestea raspund eventual in fata donatorilor, desi chiar si acestia sunt supusi unei presiuni a societatii civile de acasa care doreste sa se implice in ajutorarea populatiilor care traiesc sub pragul saraciei.

Se naste un adevarat cerc vicios in care statele bogate sunt nevoite sa aloce cu aceeasi rapiditate sume de bani de care guvernele tarilor sarace au nevoie, fara ca acest lucru sa schimbe in bine situatia.

Ar putea sa rupa acest cerc vicios un sistem diferit, in care sumele virate in contul acestor programe sa fie directionate direct catre beneficiarii finali?

Fara indoiala, efectele imediate ar fi pozitive, in special in tarile unde se constata ca aceste ajutoare nu ajung cu adevarat la populatie.

Nici nu ar fi un efort prea mare, populatia adulta din tarile dezvoltate fiind nevoita sa contribuie cu doar 0,15 dolari/zi pentru a ridica restul locuitorilor planetei peste pragul de saracie.

Dar, nu aceasta este solutia, sustine Angus Deaton. Tarile sarace au nevoie de guverne care sa asigure conditii stabile pentru cresterea calitatii vietii locuitorilor.

Scoaterea organismelor guvernamentale din aceasta schema poate imbunatati situatia pe termen scurt, dar, in aceeasi masura, poate da nastere altor pericole ascunse in cadrul acestor societati.

Tarile sarace nu se pot baza, de exemplu, ca sistemul lor de sanatate publica va fi mereu finantat si organizat de guverne sau organizatii externe.

Acest tip de ajutor submineaza exact adevarata nevoie manifestata de aceste populatii afectate de saracie: un guvern care sa conlucreze cu cetatenii sai pentru a indeplini cerintele zilei de astazi si pe cele ale viitorului apropiat.

Un lucru pe care il putem face cu totii este sa ne opunem impotriva continuarii acestor programe de catre guvernele tarilor dezvoltate.

Eliminarea ajutoarelor financiare de acest tip pare inspaimantatoare, dar la fel de bine putem interveni pentru a diminua comertul legal sau ilegal cu arme catre tarile sarace sau in favoarea stabilirii unor politici de subventie si incurajare a comertului cu aceste state.

Nu vom putea niciodata ajuta cu adevarat saracii planetei daca tot ceea ce facem este sa sustinem ineficienta guvernelor lor.