Angajatorii din SUA se plang ca nu vor mai avea acces la profesionistii din tarile de pe lista neagra a lui Trump

Marti, 27 Iunie 2017, ora 05:40
4112 citiri
Angajatorii din SUA se plang ca nu vor mai avea acces la profesionistii din tarile de pe lista neagra a lui Trump
Foto: Wikimedia

Iran, Siria, Libia, Sudan, Yemen si Somalia sunt tari pentru cetatenii carora se mentine interdictia de intrare in Statele Unite, dupa cum au decis judecatorii Curtii Supreme.

Masura reprezinta o victorie minima pentru Donald Trump, care aplicase blocada vizelor pentru mai multe tari musulmane, si un motiv de nervozitate in randul antreprenorilor americani, care sustin ca imigrantii reprezinta o piesa importanta in angrenajul economiei americane, relateaza CNN Money.

Decizia judecatorilor este aplicabila temporar, in octombrie urmand sa se ia o decizie definitiva in acest sens. Chestiunea sensibila a interdictiilor de calatorie cerute de Trump a fost tratata cu atentie de judecatori, practic acestia luand o decizie de moment care nu ofera o victorie clara pentrru niciuna dintre parti.

Aceasta, deoarece pana si cetatenii celor 6 tari pot obtine vize de calatorie in SUA cu conditia ca acestia sa fi intretinut relatii de comunicare cu cetateni sau entitati de pe teritoriul american, fapt care le da oportunitatea angajatorilor sa recruteze eventuale tinere talente din aceste tari.

"Nu pare sa afecteze direct angajatorii, dar vorbim de textul hotararii si apoi de tonul ei, iar tonul demonstreaza ca, pentru imigranti, s-a strans covorul rosu de primire", considera Carl Guardino, director la Silicon Valley Leadership Group.

Chestiunea interdictiei partiale nu este vazuta cu ochi buni de antreprenorii americani, care cred ca tot rateaza sansa de a-si cauta cei mai buni oameni in randul refugiatilor si imigrantilor din cele 6 state musulmane.

"Este dezamagitor faptul ca America a ajuns sa procedeze astfel. Are un impact negativ asupra imaginii externe a Americii, dar si asupra capacitatilor companiilor de a recruta", a afirmat si Michal Rosenn, seful biroului juridic de la Kickstarter.

Parerea sa este impartasita si de Julie Samuels, director al TechNYU, ale careri ingrijorari vizeaza respingerea dreptului de sedere in SUA pentru potentiali fondatori de strtup-uri care nu au mai avut contacte cu cineva din tara.

Mai mult, masura anunta mentinerea starii de haos la punctele de frontiera, cel putin pana la transarea definitiva a cazului in octombrie.

"Cata vreme Curtea Suprema nu s-a pronuntat definitiv, vom avea o stare de incertitudine asupra acestei masuri", apreciaza David Cole, director juridic al ACLU.

#interdictii calatorie SUA, #vize SUA, #antreprenori Statele Unite , #Iran