Grecia se afla pe drumul cel bun, spun creditorii internationali

Joi, 14 Martie 2013, ora 15:35
1260 citiri
Grecia se afla pe drumul cel bun, spun creditorii internationali

Grecia face progrese cu adoptarea reformelor cerute pentru a obtine urmatoarea transa de 2,8 miliarde de euro din pachetul de asistenta financiara, dar inca mai trebuie depuse eforturi, au anuntat joi reprezentantii troicii creditorilor internationali (UE, BCE si FMI), dupa vizita efectuata la Atena.

La inceputul lunii aprilie, inspectorii creditorilor internationali vor reveni la Atena pentru a continua verificarea implementarii reformelor, , transmite Reuters.

"Au fost facute progrese semnificative, dar raman cateva probleme de rezolvat. Deoarece sunt necesare analize tehnice suplimentare, misiunea va lua o scurta pauza pentru finalizarea acestor actiuni", au anuntat reprezentantii UE, BCE si FMI.

La sfarsitul vizitei de zece zile a creditorilor internationali, ministrul elen de finante, Yannis Stournaras, s-a declarat increzator ca Atena va obtine luna acesta urmatoarea transa de 2,8 miliarde de euro din pachetul de asistenta financiara, in ciuda intreruperii discutiilor.

Inspectorii UE, BCE si FMI cer de asemenea masuri concrete pentru a fi indeplinit obiectivul de suprimare a unui total de 150.000 de posturi de functionari pana la sfarsitul lui 2015, accelerarea privatizarilor, precum si recapitalizarea a patru dintre principalele banci.

Analistii apreciaza ca negocierile dintre Grecia si creditorilor internationali pentru acordarea urmatoarei transe din imprumutul financiara acordat Atenei sunt blocate, din cauza divergentelor privind concedierile in sistemul bugetar.

De identificarea excedentului de functii si punerea la punct a unui sistem care sa duca la plecarea a 150.000 de angajati din sectorul public pana in 2015 depinde acordarea transei de 2,8 miliarde de euro (3,6 miliarde de dolari) luna aceasta, dupa ce negocierile din ultimele zile nu au ajuns la nici un rezultat.

"Nu mai putem face concedieri", a afirmat Stournaras, referindu-se la presiunile creditorilor internationali de reducere a numarului de angajati in sectorul public pana in 2015.

In ultimii doi ani, a explicat ministrul elen de finante, din sectorul public au plecat aproximativ 75.000 de angajati prin pensionare, iar noua schema privind mobilitatea si estimarile referitoare la numarul celor care urmeaza sa se pensioneze ar trebui sa indeplineasca cerintele UE, BCE si FMI pana in 2015.

Conform celor mai recente estimari ale FMI, economia Greciei se va contracta cu 4,2% in acest an, dupa o cadere de 6% inregistrata anul trecut, dar va reveni in teritoriul pozitiv anul viitor, cu o crestere de 0,6%.

#progrese economie Grecia, #reforme economice Grecia, #criza economica grecia, #creditori internationali Grecia , #Grecia