Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

Germania duce lipsa de muncitori calificati. Vor schimba nemtii legea imigratiei?

Germania duce lipsa de muncitori calificati. Vor schimba nemtii legea imigratiei?


Social-democratii germani, care fac parte din coalitia de guvernare, vor sa schimbe legea imigratiei, in speranta ca vor reusi sa atraga astfel in tara personal calificat.

Germania se confrunta de cateva decenii cu un spor natural negativ, tara avand una dintre cele mai scazute rate ale natalitatii.

Noul proiect de lege ar avea rolul sa atraga in tara forta calificata de munca din alte state, relateaza Wall Street Journal.

Greu cu imigranti, dar si mai rau fara

Nu este clar deocamdata daca initiativa social-democratilor germani are sanse de reusita, in conditiile in care inclusiv Uniunea Crestin-Democrata, formatiunea Angelei Merkel, este divizata in doua tabere cu pareri opuse pe aceasta tema.

Propunerea este de asteptat sa genereze discutii aprinse in societatea germana, in conditiile in care multi nemti ii privesc cu teama pe imigrantii ajunsi in tara lor, chiar daca lipsa fortei de munca ameninta sa devina o mare problema.

Momentul coincide, in mod nefericit, cu o reactie adversa a germanilor, cea mai violenta din ultimii 20 de ani, fata de numarul mare de imigranti din tara si restrangerea pietei muncii.

Non-europenii, acceptati in numar fix

Masura vizeaza in principal populatia din afara granitelor europene, proiectul propus de social-democrati vizand acordarea permiselor de munca pentru aceste persoane in functie de calificarea lor si de abilitatile lingvistice.

Creionat dupa modelul canadian, care acorda un punctaj suplimentar imigrantilor in functie de pregatirea profesionala si stapanirea limbilor engleza si franceza, noul proiect al legii imigratiei din Germania ar urma sa permita acordarea dreptului la munca pentru un anumit numar de persoane in fiecare an.

Salariul acestora va fi stabilit in functie de regiune si de media salariala negociata la nivel de ramura, anunta initiatorii proiectului legislativ.

O invazie nedorita, dar necesara

"In urmatorii 10 ani vom pierde aproximativ 6,7 milioane de angajati, ca urmare a trendului demografic. Scopul nostru trebuie sa fie prevenirea declinului fortei de munca. Putem combate acest fenomen doar daca vom reusi sa mentinem nivelul imigratiei la cel inregistrat in anii precedenti", sustin parlamentarii social-democrati.

1,2 milioane de persoane s-au stabilit in 2013 in Germania, marcand o crestere a numarului de imigranti cu 13 procente fata de anul precedent si atingand cea mai ridicata cifra din ultimele doua decenii.

Anul trecut "invazia" a continuat, in primele sase luni constatandu-se o crestere cu 20% a strainilor ajunsi in Germania, fata de primul semestru al lui 2013. Pentru anul acesta, cifrele ar putea fi mult mai mari.

Visul american, in varianta europeana

Conform celui mai recent studiu al Organizatiei pentru Cooperare si Dezvoltare Economica, Germania a devenit a doua cea mai ravnita destinatie pentru emigranti dupa Statele Unite.

Criticii sistemului actual sustin ca regulile sunt prea dur trasate pentru imigrantii din afara UE, acestia fiind nevoiti sa repete o parte din studii si sa-si obtina noi certificate profesionale, pentru a fi integrati pe piata muncii conform pregatirii lor.

Deocamdata 60% dintre muncitorii straini ajunsi in Germania sunt tot europeni, dar analistii apreciaza ca numarul lor ar putea scadea dramatic, daca economia Uniunii Europene isi va reveni curand, iar asta ar insemna ca viitorul tarii stat tot in imigrantii de pe alte continente.

Argumentatia pare sa nu fie destul de convingatoare pentru ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, care s-a arata sceptic in privinta necesitatii de a schimba actuala lege. In opinia sa, actualul sistem raspunde tuturor necesitatilor.

Tabere diferite

Chiar si asa, aripa tanara din partidul lui Merkel si Maiziere si-a afirmat suportul pentru proiectul de modificare a legii imigratiei, 50 de parlamentari tineri ai Uniunii Crestin Democrate semnand o declaratie comuna in acest sens.

"Germania are nevoie de imigranti. In 15 ani, numarul celor care ies la pensie se va dubla, iar copiii de astazi abia vor iesi de pe bancile scolii.

Ne confruntam deja cu o lipsa de personal calificat, iar acest fenomen se va accentua pe viitor", arata acestia.

In randul populatiei, partidul anti-european AfD continua sa alimenteze teama de strainii veniti la munca. Zona de est a Germaniei, considerata fieful AfD, s-a confruntat deja in ultimele luni cu mai multe marsuri de protest impotriva emigrantilor turci ajunsi in acesta tara.

Doar jumatate dintre germani accepta fenomenul migratiei fortei de munca in interiorul granitelor Europei, in timp ce 61% resping cu desavarsire ideea atragerii imigrantilor non-europeni, arata un sondaj Eurobarometru efectuat in toamna anului trecut, la cererea Comisiei Europene.

Puncte sensibile

In 2020, deficitul de forta de munca din Germania va fi de 1,7 milioane de persoane, conform unei evaluari BDA, federatia patronatelor germane. Cea mai mare lipsa de personal va fi in randul inginerilor, muncitorilor calificati din industrie si in sistemul de sanatate.

Efectul lipsei de personal se simte deja in bugetul de stat, numarul mare de pensionari punand presiune pe sistemul pensiilor de stat si al asigurarilor de sanatate.

"Avem nevoie de imigranti pentru piata muncii si pentru a stabiliza sistemul de asigurari sociale.

Solutia sta in combinarea mai multor modele de legi ale imigratiei, pentru asigurarea transparentei acestei legi si simplificarea procedurilor", arata un purtator de cuvant al BDA.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 3175 ori