Afacerea Mistral lasa Franta cu buza umflata. Ori vinde altcuiva navele de razboi, ori le scufunda

Miercuri, 03 Iunie 2015, ora 13:30
11583 citiri
Afacerea Mistral lasa Franta cu buza umflata. Ori vinde altcuiva navele de razboi, ori le scufunda
Foto: World Martime News

Sanctiunile comerciale impuse Rusiei tulbura apele in industria militara a Frantei, in conditiile in care livrarea celor doua nave Mistral comandate de Moscova a devenit foarte putin probabila. Indiferent de varianta aleasa, francezii au doar de pierdut.

"Exista trei posibilitati: sa expedieze vasele in Rusia, sa gaseasca alt cumparator sau sa le distruga", a explicat un oficial implicat in afacere. Mai toate variantele ar genera o paguba de sute de milioane de euro in bugetul industriei de Aparare din Franta, arata reporterii Reuters.

E vina lui Sarkozy

Incurcata poveste a afacerii Mistral nici macar nu poate fi pusa in sarcina actualului presedinte al Frantei, Francois Hollande, desi acesta risca sa-si asume pagubele.

Personajul responsabil de cea mai mare vanzare de armament a Occidentului catre Rusia, de dupa prabusirea URSS, ramane fostul ocupant al Palatului Elysee Nicholas Sarkozy.

Ponoasele politice risca insa sa pice in spatele actualului presedinte, in conditiile in care Franta reuseste tot mai greu sa impace pretentiile sale de exportator de arme cu cerintele impuse de statutul de membru NATO.

Pentru moment, afacerea ramane suspendata pe termen indefinit, desi vocile oficialilor de la Moscova afirma tot mai des ca Rusia nu mai este interesata de preluarea navelor din clasa Mistral.

Mai mult, Franta incearca sa mentina o buna relatie cu Statele Unite si Polonia, doua tari aliate din NATO si totodata clienti in cateva afaceri cu armament care totalizeaza 6 miliarde de euro.

Astfel, varianta spargerii blocadei constituite in jurul Rusiei pana la finalizarea crizei din Ucraina se poate dovedi mai costisitoare decat pierederea banilor din afacerea cu rusii.

Daune si penalitati

Insa pagubele se pot ridica la o suma mult mai mare decat cea achitata de rusi. Nu este vorba doar de avansul de 800 de milioane de euro pe care Franta va trebui sa-l returneze Rusiei, ci si de eventualele daune si penalitati pe care Moscova le poate solicita pentru neindeplinirea contractului.

"Ca Rusia nu va mai lua aceste nave este un fapt de la sine inteles. Problema pusa in discutie in acest moment se refera la suma de bani pe care Franta trebuie sa o returneze", a explicat Boris Bohkariov, adjunctul Comisiei de Industrie Militara a Rusiei.

Primul portelicopter, Vladivostok, sta la ancora inca din 2014. Era gata de livrare in momentul in care criza din Ucraina a tensionat legaturile dintre Moscova si Occident. Cel de-al doilea vas din clasa Mistral, Sevastopol, urma sa fie livrat in 2016.

Surse din Rusia si Franta sustin ca Moscova solicita atat returnarea celor 800 de milioane de euro, plus compensatii de 363 de milioane rezultate din achizitionarea echipamentului pentru cele doua vase si pregatirea militarilor.

Inca de la sfarsitul lunii martie, atasatul special al Frantei Luis Gautier a purtat discutii intense atat cu oficialii de la Moscova, cat si cu cei din Paris, dar singura oferta facuta de Franta a fost de 785 milioane de euro.

Conform unor surse din media rusa, Moscova vede suma ca fiind "inacceptabila".

Probleme de securitate

Gautier le-a cerut rusilor fie sa participe la costurile de dezmembrare a navelor, fie sa-si dea acordul pentru vanzarea lor unui alt stat.

Canada si Singapore se aratau tentate, la fel ca si Egiptul, care tocmai a achizitionat mai multe avioane de vanatoare si elicoptere de lupta produse in Franta.

In replica, Iuri Iakubov, oficial rus din Ministerul Apararii, a declarat pentru agentia rusa Interfax ca aceasta varianta este inacceptabila.

"Vasele au fost construite conform specificatiilor marinei Ruse, iar aceste amanunte tin de securitatea statului", a explicat Yakubov.

Insa, chiar si cu acordul rusilor pentru vanzarea navelor, chestiunea s-ar dovedi tot paguboasa pentru francezi. Deja intretinerea celor doua vase in portul de la Atlantic costa 5 milioane de euro pe luna.

Mistral este considerat "cutitul militar elvetian" al marinei franceze din cauza versatilitatii vasului, dar DCNS, constructorul sau, estimeaza ca orice modificare dupa specificatiile date de marina militara a altui stat se poate ridica la cateva sute de milioane de euro.

O varianta parea sa o reprezinte China, mai ales ca aparitia in portul din Shanghai a navei Dixmude, tot din clasa Mistral, a nascut zvonuri privind o afacere intre Beijing si Paris.

Cum situatia din Marea Chinei de Sud devine extrem de tensionata, pare greu de crezut ca Franta va risca sa piarda un aliat asiatic, Japonia, si sa sfideze Washingtonul printr-o vanzare de arme catre China.

In aceste conditii, pare ca singura varianta ramasa in picioare este cea enuntata de consilierul pe teme de aparare al fostului presedinte Francois Mitterand, generalul Christian Quesnot: "Cel mai ieftin ar fi sa le scufundam".

#Afacerea Mistral Rusia Franta, #nave Mistral Franta, #daune Afacerea Mistral, #contract nave razboi Rusia , #Franta