Elvetia modifica legislatia cu privire la insolvente pentru a proteja firmele afectate de coronavirus

Joi, 09 Aprilie 2020, ora 15:35
2119 citiri
Elvetia modifica legislatia cu privire la insolvente pentru a proteja firmele afectate de coronavirus
Foto: Pixabay

Guvernul elvetian a anuntat joi ca va analiza posibilitatea de a modifica, temporar, legislatia cu privire la insolvente, pentru a proteja firmele care se confrunta cu probleme de lichiditati si crestere a datoriilor in timpul crizei coronavirusului, transmite Reuters.

Ministerul Justitiei a precizat ca analizeaza o propunere conform careia companiile vor putea sa astepte inainte de a depune cererea de intrare in insolventa daca sunt amenintate de probleme care au legatura cu pandemia de coronavirus, cu conditia sa existe sanse ca problemele cu datoriile sa poata fi rezolvate dupa criza.

In pofida faptului ca a lansat un pachet de sprijinire a economiei in valoare de 62 de miliarde de franci (63,85 miliarde de dolari), "pandemia de coronavirus ameninta multe companii cu supra-indatorare si in consecinta faliment", a apreciat Executivul elvetian.

"Un val de falimente ar avea consecinte serioase pentru economie, in special asupra locurilor de munca", a subliniat Guvernul elvetian. Acesta a avertizat zilele trecute ca economia Elvetiei ar putea sa se contracte cu 10,4% in acest an din cauza pandemiei.

De asemenea, Guvernul elvetian a anuntat ca oprirea colectarii datoriilor si asa-numita vacanta judecatoreasca vor inceta la data de 19 aprilie. "Termenul limita pentru inghetarea colectarii datoriilor nu este un instrument adecvat pentru a contracara actualele dificultati economice. In schimb, guvernul analizeaza masuri tintite prin care sa opreasca falimentele care au legatura cu coronavirusul", a informat Executivul elvetian.

Ministerul Justitiei a precizat ca va analiza si posibilitatea de a utiliza teleconferinte si videoconferinte in procesele civile in ideea de a mentine functionarea sistemului juridic.

#Elvetia modifica legisaltie insolvente , #Elvetia