3.000 de francezi au conturi bancare in Elvetia

Duminica, 30 August 2009, ora 22:18
1050 citiri
3.000 de francezi au conturi bancare in Elvetia

Autoritatile franceze au o lista cu 3.000 de conturi detinute de contribuabili francezi la trei banci din Elvetia, in valoare de 3 miliarde euro, persoanele in cauza avand termen pana la finalul anului pentru a-si regla situatia fiscala, relateaza Les Echos.

"Am recuperat numele a 3.000 de contribuabili detinatori de conturi in bancile elvetiene, din care o parte reprezinta probabil evaziune fiscala. Aceste conturi sunt deschise in trei banci si reprezinta 3 miliarde de euro. Este prima data cand avem astfel de informatii, precise, cu nume, numar de cont si suma depozitata. Este ceva exceptional", a declarat ministrul francez al bugetului, Eric Woerth.

Contribuabilii in cauza trebuie sa-si regularizeze situatia inainte de 31 decembrie 2009, a subliniat ministrul, precizand ca dupa aceasta data "controlul fiscal se va aplica cu toata rigoarea: ancheta detaliata si actiune in justitie, in caz de nevoie".

Anuntul survine la doar doua zile dupa semnarea de catre Paris si Berna a unui acord ce permite schimbul de informatii in caz de frauda fiscala, insa autoritatile elvetiene neaga orice legatura intre acord si anuntul ministrului francez.

Woerth sustine, de altfel, ca majoritarea numelor au fost obtinute prin intermediul mijloacelor de informare fiscala, din partea institutiilor bancare.

Ministrul vrea sa se intalneasca in curand cu reprezentantii bancilor straine ce opereaza in Franta pentru a le cere informatii despre contribuabilii francezi ce au transferat bani in afara tarii, avertizand ca, in caz de "colaborare insuficienta" din partea acestora, legislatia fiscala franceza prevede sanctiuni mari, mergand pana la penalitati de 50% din sumele transferate.

Franta a inregistrat un succes important in lupta impotriva evaziunii fiscale in februarie 2008, cand Parisul a obtinut o lista cu 200 de nume de persoane care detineau conturi bancare in Liechtenstein. In cadrul anchetei, autoritatile franceze au controlat 34 de "grupuri familiale".

Intrebat de nivelul evaziunii fiscale din Franta, Woerth a spus ca nu il poate masura, precizand ca cifra vehiculata in presa franceza, de 50 miliarde euro, ar putea include si frauda la plata TVA si la contributiile sociale.

La jumatatea lui august, Elvetia a ajuns la un acord cu Statele Unite in legatura cu clientii bancii elvetiene UBS suspectati de evaziune fiscala, ce prevede ca UBS va oferi informatii referitoare la 4.450 de conturi detinute de americani.

#fracezi, #elvetia, #franta, #paris, #cont, #banca , #Elvetia