Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

China face valuri in Pacific: Beijingul trimite submarine cu arme nucleare in calea vaselor americane

China face valuri in Pacific: Beijingul trimite submarine cu arme nucleare in calea vaselor americane


Submarinele cu armament nuclear ale Chinei vor pleca pentru prima oara in misiuni de patrulare in apele Oceanului Pacific, oficialii de la Beijing declarand ca intentia Statelor Unite de a instala sistemul de rachete THAAD in Coreea de Sud nu le lasa alta optiune.

Chinezii nu au mentionat o data la care prima patrula de submarine va pleca in Pacific, dar un raport recent remis Congresului american de catre Pentagon mentioneaza ca US Navy se asteapta ca Beijingul sa efectueze aceasta mutare in cursul acestui an, relateaza The Guardian.

Implicatii majore

Liderii de la Beijing se simt amenintati de prezenta tot mai crescuta a armatei americane in regiune, sistemul antiaerian THAAD si noile rachete hipersonice dezvoltate de americani starnind reactii de nervozitate in China.

China efectueaza teste pentru dezvoltarea rachetelor nucleare pentru submarine de mai bine de 30 de ani, dar programul a fost deseori afectat de erori in proiectarea armelor.

Pana acum, Beijingul a avut o politica prudenta in dezvoltarea capacitatilor nucleare, dar declansarea patrulelor cu submarine inarmate cu rachete balistice ar putea avea implicatii majore pentru stabilitatea regiunii Asia-Pacific.

De-a soarecele si pisica

Pretentiile teritoriale exprimate de Beijing asupra a aproximativ 80% din suprafata Marii Chinei de Sud au declansat un joc de-a soarecele si pisica intre cele doua puteri militare, riscul unor incidente militare fiind in crestere dupa ce Marina americana a trimis patrule militare in apele internationale revendicate de China.

Acum, un alt joc intre submarinele Chinei si portavioanele si submarinele americane ar putea tensiona si mai mult relatiile dintre Beijing si Washington, conform spuselor lui Wu Riqiang, profesor in cadrul Universitatii Renmin din Beijing.

"Submarinele cu rachete nucleare ale Chinei sunt pozitionate in Marea Chinei de Sud si, cel mai probabil, americanii vor trimite vase spion pentru a se apropia de acestea. Chinei nu ii va conveni acest lucru si va incerca sa le scoata din zona", apreciaza profesorul chinez.

Tensiunile existente intre cele doua parti au atras, cel putin la nivel declarativ, reactii si din partea Moscovei, oficialii rusi apreciind ca instalarea rachetelor americane in Coreea de Sud va deprecia securitatea in regiune.

Greu de controlat

Chinezii sunt speriati ca radarele bateriilor antriaeriene THAAD ar putea monitoriza o mare parte din miscarile armatei chineze, urmarind amplasarea arsenalului nuclear controlat de Beijing.

In ciuda flexarii muschilor nucleari ai Chinei, potentialul in domeniu al Beijingului este destul de redus: doar 260 de focoase nucleare fata de 7.000, cate detin americanii, dar si rusii.

Abia de curand, noua strategie creionata de presedintele Xi Jinping a inceput sa potenteze arsenalul nuclear al Chinei prin montarea mai multor focoase pe o singura racheta sau prin dezvoltarea propriilor rachete hipersonice.

Submarinele cu armament nuclear ale Chinei sunt insa o alta problema. Cunoscute sub numele de submarine din clasa Jin (tip 094 in jargonul militar chinez), fiecare poate cara cate 12 rachete cu focoase multiple, dar sunt greu de manevrat si foarte zgomotoase.

"Cred ca nivelul de zgomot emis de submarinele tip 094 si lipsa de experienta a comandantilor navali de a coordona o astfel de flota face imposibila deplasarea acestora pana in mijlocul Oceanului Pacific, de unde ar putea ameninta coasta SUA", afirma profesorul Wu.

Aceeasi parere este impartasita si de Jeffrey Lewis, directorul unui institut american pentru neproliferarea programelor nucleare.

"Ceea ce analistii occidentali ar putea vedea ca un semnal de alarma, pentru omologii lor din China ar putea fi doar o minora potentare a capacitatilor de reactie. Spre deosebire de occidentali, analistii strategici ai Beijingului au avut o viziune surprinzator de relaxata asupra amenintarilor nucleare", crede Lewis.

Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 10245 ori