Industria României a crescut cu 1,5% din 2015 până la finalul lui 2023. Comparație cu celelalte state din UE

Luni, 15 Ianuarie 2024, ora 15:38
0 citiri
Industria României a crescut cu 1,5% din 2015 până la finalul lui 2023. Comparație cu celelalte state din UE

Producția industrială obținută de România în luna noiembrie 2023 reprezenta doar un avans de 1,5% în comparație cu nivelul anului 2015.

În Uniunea Europeană, în intervalul 2015 – 2023, producția industrială a scăzut în cinci state comunitare și a crescut în alte 21.

România face parte dintre țările în care producția industrială a crescut în perioada de timp amintită, având însă cel mai mic avans, cu excepția Italiei, care practic a stagnat.

Danemarca, lidera creșterii producției industriale

Indicele producției industriale totale, ajustat calendaristic și sezonier, pentru perioada 2015 – noiembrie 2023, a fost de 2,4% pentru zona euro și de 6,3% pentru întreg blocul comunitar, arată ultimele date statistice publicate de Eurostat.

În condițiile în care în anul considerat a fi de bază la realizarea statisticii – 2015 – producția a fost stabilită la nivelul de 100%, în cinci țări din Uniunea Europeană a avut loc o depreciere a indicilor producției industriale Luxemburg (89,2%), Germania (91,6%), Olanda (93,4%), Franța (98,8%), Portugalia (99,4%).

Creșterea realizată de Italia a fost subunitară – 0,5%, România având a doua cea mai mică evoluție pozitivă în perioada 2015 – noiembrie 2023, de 1,5%.

La polul opus, campioanele creșterii producției industriale în perioada amintită au fost Danemarca, cu 51,4%, Irlanda și Lituania, cu 49%, Polonia, cu 48%, Slovenia, cu 28,9%, Grecia, cu 22,8% și Austria, cu 22,5%.

Statul Cipru a fost exclus de la realizarea acestei statistici, din lipsă de date.

România, cădere semnificativă în noimebrie

Deprecierea anuală a producției industriale, în noiembrie 2023 față de de noiembrie 2022, a fost de 6,8% în zona euro și 5,8% la nivelul Uniunii Europene.

Cele mai mari declinuri anuale au fost raportate de Irlanda (-30,4%), Belgia (-11,6%) și Bulgaria (-10,9%).

La polul opus, producția industrială a înregistrat cele mai importante avansuri anuale în noiembrie 2023 în țări precum Danemarca (+14,4%), Croația (+4,8%) și Suedia (+3,4%).

România a înregistrat o cădere a producției industriale de 4,8%, mai mică decât media europeană, dar aflată în primele opt evoluții negative la nivel european.

Producția bunurilor de capital, în impas

Pe categorii de produse, producția industrială s-a diminuat la nivel european cel mai mult în privința bunurilor de capital: minus 8,7%.

Urmează bunurile de folosință îndelungată, cu o depreciere de 8,4%, bunurile intermediare (minus 5,6%) și, în cele din urmă, bunurile de consum: minus 3,8%.

Trebuie precizat că bunurile de capital sunt bunuri, altele decât materiile prime şi combustibilul, utilizate pentru producţia altor bunuri şi/sau servicii. Ele includ clădirile, utilajele, locomotivele, camioanele, tractoarele, dar și materiale precum bitumul, cimentul, fierul-beton și consumabile folosite la obținerea producției fizice.

Diminuarea de aproape 9% la acest capitol (minus 10,3% în zona euro) arată situația mai puțin fericită prin care trece în această perioadă industria din statele blocului comunitar.

Articol realizat in colaborare cu Risco.ro

...citeste mai departe despre "Industria României a crescut cu 1,5% din 2015 până la finalul lui 2023. Comparație cu celelalte state din UE" pe Ziare.com

Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum intretine Romania inflatia? Aceasta este alimentata de o „super avalansa de tichete", precum cele pentru profesori, pentru mamici, pe langa cresterile de taxe din ultima perioada, potrivit...
#industria Romaniei, #economie, #productie interna, #productie industriala, #Uniunea Europeana , #Stiri Macroeconomie