Ansamblul rezidential Maurer Panoramic din Cluj-Napoca - lucrarile evolueaza conform planului

Joi, 30 Aprilie 2020, ora 14:30
4589 citiri
Ansamblul rezidential Maurer Panoramic din Cluj-Napoca - lucrarile evolueaza conform planului

Lucrarile la ansamblul rezidential Maurer Panoramic din Cluj-Napoca merg inainte intr-un ritm sustinut, in ciuda crizei din domeniul sanitar. Proiectul este dezvoltat de Maurer Imobiliare, are o locatie excelenta si o arhitectura impresionanta, astfel ca are toate sansele sa devina un punct de reper pentru comunitatea clujeana.

"Indiferent de context, unele lucruri trebuie sa mearga mai departe. Empatizam cu sentimentul firesc de incertitudine, din aceasta perioada. Tocmai de aceea, va asiguram de faptul ca, la Maurer Panoramic, lucrarile evolueaza conform planului prestabilit. Proiectul, desfasurat pe 28 de niveluri, este unul grandios, o provocare pe care o indeplinim cu succes.

Trebuie sa stiti ca Maurer Panoramic va avea cea mai complexa si mai adanca fundatie pentru o cladire rezidentiala din Romania, cu sapaturi efectuate la o adancime de peste 21 de metri, in zona centrala a Clujului, chiar langa cursul Somesului Mic", spune Adrian Tigau, Director General al Maurer Imobiliare Cluj.

Conform Departamentului Tehnic al Maurer Imobiliare Cluj, in luna aprilie, pe santierul Maurer Panoramic au fost prezente, zilnic, 13 utilaje: 2 macarale-turn, 1 automacara, 3 miniexcavatoare, 2 excavatoare, 1 buldoexcavator, 2 incarcatoare frontale, 2 dumpere.

De asemenea, cei 30 de specialisti de pe santier - 25 de muncitori si 6 ingineri, implicati si profesionisti, si-au continuat activitatea, in deplina siguranta. Astfel, s-a finalizat etapa de excavatii si s-a atins cota de fundare.

A fost realizat ultimul rand de sprijinire metalica (randul 6) pentru peretii mulati si s-au turnat primele grinzi de fundare, urmand sa se efectueze lucrari premergatoare executiei radierului.

Proiectul Maurer Panoramic din Cluj-Napoca este unic, in contextul ingineriei geotehnice din Romania si a proiectarii excavatiilor adanci, atat prin prisma limitarilor intalnite pe parcursul dezvoltarii acestuia, cat si ca mod de abordare a unui proiect atipic.

Maurer Imobiliare sustine dezvoltarea inovativa, iar livrarea cu succes a unui proiect emblematic si includerea acestuia in portofoliul de lucrari al ingineriei geotehnice romanesti asigura contextul unor viitoare proiecte valoroase si ambitioase.

Iata ce spun reprezentantii SBR Solentache Bachy Fundatii, cei care s-au ocupat de proiectarea si executia lucrarilor pentru fundatii speciale (piloti si sprijinirea peretilor mulati):

"Configurarea sistemului de sprijinire a devenit o provocare dificila, din punct de vedere ingineresc, atat din cauza adancimii considerabile a excavatiei, care depaseste cu aproximativ 50 - 80% adancimile uzual proiectate in orasele mari, cat si din cauza necesitatii alegerii unor solutii alternative, rareori intalnite sau documentate in Romania.

Abordarea sistematica si corelarea cu toate entitatile implicate in procesul de proiectare si executie se traduce in impact maxim asupra succesului investitiei.

Totodata, monitorizarea si investigarea geotehnica reprezinta puncte cheie ale proiectului, iar studiul rezultatelor obtinute in urma executiei reprezinta surse valoroase pentru dezvoltari viitoare de acest tip, aplicabilitatea excavatiilor de tip incinta circulara fiind una vasta".

Adancimea impresionanta a fundatiei (21,5 metri) este datorata si faptului ca vor exista 5 niveluri de parcari subterane, dintre care 3 clasice si 2 automatizate. Acestea vor deservi nevoile proprietarilor de spatii si de apartamente, existente in cele 23 de niveluri supraterane.

Conform Directorului General al Maurer Imobiliare Cluj, Adrian Tigau, sistemul de parcari automatizate este coreean, unic in Romania, fiind produs de AJ Automated Parking Systems si instalat de Technolights Serv. Acesta va contribui la confortul si la siguranta locatarilor, dar si la economia de timp si de spatiu.

"Dintotdeauna, succesul companiei Maurer Imobiliare a constat in urmarea valorilor in care credem. Ne ghidam dupa aceleasi valori - profesionalism, calitate, incredere, respect, unitate, viziune - chiar si in perioade dificile. Proiectul Maurer Panoramic se va finaliza la sfarsitul anului 2021", a adaugatAdrian Tigau.

Mai multe detalii despre Maurer Panoramic puteti gasi pe website-ul proiectului.

#imobiliare Cluj, #Maurer Panoramic Cluj Napoca, #Maurer Imobiliare , #Firme imobiliare