ANL a receptionat in iunie 309 apartamente

Joi, 25 Iunie 2009, ora 16:11
2748 citiri
ANL a receptionat in iunie 309 apartamente

Agentia Nationala pentru Locuinte (ANL) a receptionat in aceasta luna 309 unitati locative finantate in cadrul Programului de constructii Locuinte pentru tineri, potrivit unui comunicat remis joi de institutie, potrivit Newsin.

Din cele 309 apartamente receptionate, 18 sunt in Ramnicu Valcea (judetul Valcea), 16 in Baile Tusnad, judetul Harghita, 60 in Calan, judetul Hunedoara, 64 in Ineu, judetul Arad, 16 in Braila Braila, 16 in Mangalia, judetul Constanta, Constanta, 41 in Galati, 40 in Roman, judetul Neamt si 20 in Horezu, judetul Valcea.

La acestea se adauga 40 de locuinte finalizate in cadrul Programului pilot de constructii utilizand tehnologii noi, in Baia Sprie, din judetul Maramures, si in Borsec, judetul Harghita.

De la inceputul anului 2009, Agentia Nationala pentru Locuinte a receptionat 1107 unitati locative.

Programul de constructii locuinte pentru tineri, destinate inchirierii, se adreseaza tinerilor care nu isi permit sa cumpere un apartament sau sa inchirieze o locuinta de pe piata libera.

Blocurile au 3-4 etaje si sunt impartite in garsoniere si apartamente cu 2 sau 3 camere. Blocurile construite de ANL in cadrul Programului de constructii locuinte pentru tineri, destinate inchirierii sunt in garantie pe o perioada de doi ani si orice problema semnalata de locatari in aceasta perioada este rezolvata de firmele de constructii cu care sunt incheiate contractele.

Dupa finalizare, Agentia Nationala pentru Locuinte preda locuintele primariilor, urmand ca acestea sa le repartizeze tinerilor care indeplinesc conditiile pentru a putea primi o casa.

Locuintele se acorda tinerilor cu varsta intre 18 si 35 de ani, care nu au un apartament in proprietate sau carora nu le-a fost repartizata o locuinta prin acest program.

De asemenea, solicitantii trebuie sa fie incadrati cu contract de munca si sa-si desfasoare activitatea in localitatea respectiva.

 

#anl, #apartamente, #garsoniere, #locuinte, #tineri , #ANL