Dan Mihalache, demis din cauza unor declaratii antiamericane

Marti, 13 Noiembrie 2012, ora 10:45
4234 citiri
Dan Mihalache, demis din cauza unor declaratii antiamericane

Secretarul general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, a fost demis in aceasta dimineata de premierul Victor Ponta, din cauza unor declaratii antiamericane, potrivit Digi24.

"Pe mine personal ma lasa rece aceasta declaratie si parteneriatul strategic romano-american. Daca parteneriatul romano-american sta in domnul Horia Georgescu, mai bine fara", este declaratia controversata facuta de Dan Mihalache, care ar fi provocat demiterea.

Dan Mihalache spune ca motivul pentru care este inlocuit din functia de Secretar general adjunct al Guvernului nu are nicio legatura cu declaratiile pe care le-a facut in presa:

"Domnul prim-ministru ar fi trebuit sa spuna ca a fost o discutie pe care noi am convenit-o impreuna, in prezenta presedintelui Partidului National Liberal, Crin Antonescu, pentru ca eu reprezint PNL in Guvern, discutie care nu a avut in vedere niciun fel de declaratii antiamericane, ci doar ideea ca eu, fiind o persoana mai profilata politic, care vorbeste si la televizor si la dvs in emisiuni, ar trebui sa am o functie mai politica decat aceea de adjunct la SGG care e o zona mai degraba tehnica. (...) Sper ca nu exista o legatura cu declaratiile presedintelui altfel as fi foarte dezamagit. (...) Sunt convins ca imi voi gasi locul in structura guvernamentala pe alta pozitie. Am discutat si despre asta cu premierul", a spus Mihalache, intr-o interventie la Antena 3.

In plus, Dan Mihalache este cercetat pentru incompatibilitate, de Autoritatea Natioanala pentru Integritate.

Sorin Dan Mihalache ar fi continuat sa exercite calitatea de administrator in cadrul societatii DIB MEDIA CONSULTANCY pana in luna august 2012, asa cum rezulta din documentele transmise de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate.

"Sunt lucruri pe care noi le-am convenit intr-o anumita formula cu prim-ministrul. Voi chema in instanta ANI pentru acuzatiile pe care mi le-a adus. Sunt in cursul redactarii documentatiei", a adaugat Mihalache. Potrivit Digi24, Mihalache va fi inlocuit cu Andreea Lambru.

Andreea Ioana Lambru, succesoarea lui Dan Mihalache in functia de secretar general adjunct al Guvernului, are 27 de ani, a fost director de cabinet al lui Radu Stroe, este secretar general adjunct al PNL si director comercial la Sucursala de Administrare si Intretinere a Fondului Imobiliar a RA-APPS, potrivit Mediafax.

Lambru s-a nascut la 12 Aprilie 1985. In 2008 a absolvit Universitatea Romano - Americana, Facultatea de Economie Generala.

In perioada 2006-2007, a fost referent la Administrarea domeniului public si privat sector 4, Bucuresti, iar apoi, pana in 2009, a fost project manager la Prospero, Bucuresti.

Din 2009 pana in 2011 a fost director de cabinet al secretarului general al PNL, care la acea vreme era Radu Stroe, iar in mai 2011 a devenit secretar general adjunct al Partidului National Liberal.

Potrivit declaratiei de avere, Lambru are un autoturism Peugeot 207, iar in anul fiscal precedent a incasat 29.389 de lei de la PNL.

#Dan Mihalache demis, #declaratii anti americane Dan Mihalache , #Guvernul Romaniei