FMI isi vinde o optime din rezerva de aur ca sa ajute tarile sarace

Sambata, 19 Septembrie 2009, ora 14:40
1521 citiri
FMI isi vinde o optime din rezerva de aur ca sa ajute tarile sarace

Fondul Monetar International (FMI) a aprobat, vineri, vanzarea unei cantitati limitate din rezervele sale de aur pentru a putea sa acorde imprumuturi "tarilor celor mai sarace" si pentru a-si consolida conturile, a spus directorul general al Fondului, Dominique Strauss-Kahn, citat de AFP, preluat de NewsIn.

Consiliul executiv al FMI a precizat ca a decis sa vanda 403,3 tone de aur, respectiv o optime din rezerve, insa fara a bulversa piata metalului pretios, care astepta decizia Fondului.

Pretul aurului s-a apropiat saptamana aceasta pe zi de maximul istoric atins in martie 2008, profitand si de semnele actuale de redresare a economiei, precum si de incertitudinile economice, desi unii analisti atentionau ca ar putea urma ieftiniri ale metalului pretios.

Miercuri, uncia de aur a depasit 1.023 dolari la New York, aproape de maximul istoric atins in 17 martie 2008, de 1.033,90 dolari.

FMI este al treilea mare detinator de aur din lume, cu rezerve de 3.217 tone, dupa SUA si Germania.

Institutia a precizat ca este pregatita sa vanda aur bancilor centrale ale celor 186 de state membre care ar fi interesate sau pe pietele de materii prime, in mai multe etape.

China, India si Rusia si-au manifestat deja interesul pentru achizitia de aur.

Cele trei state vor sa-si creasca independenta fata de dolar si sa-si majoreze influenta in cadrul FMI, dominat in prezent de Statele Unite si Uniunea Europeana.

In urma vanzarii de aur, FMI isi va diversifica si sursele de venit, in conditiile in care expertii estimeaza un deficit al Fondului de 400 milioane dolari (272 milioane euro) pentru 2010.

Vanzarea exceptionala de aur de catre FMI a fost autorizata in cadrul summitului G20 din aprilie. 

 

#aur, # pret, # fmi, # vanzare, # uncie, # rezerve , #stiri FMI