BM: Deficitului extern al Romaniei se va ajusta la 8,4% din PIB

Luni, 22 Iunie 2009, ora 16:16
1363 citiri
BM: Deficitului extern al Romaniei se va ajusta la 8,4% din PIB

Banca Mondiala s-a aliniat prognozei celorlate institutii internationale privind evolutia economiei romanesti din acest an, anticipand o contractie a produsului intern brut cu 4% in acest an, dar prevede o ajustare mai lenta a deficitului de cont curent, la 8,4% din PIB in acest an si 7,5% in 2010, informeaza NewsIn.

Intr-un raport publicat luni, Banca Mondiala a prezentat estimarile legate de evolutia economiilor in curs de dezvoltare din lume pana in 2011.

Pentru Romania, institutia prevede o contractie a economiei cu 4% in acest an, nivel identic celui estimat de Comisia Europeana si BERD si similar celui prognozat de FMI, si o revenire pe crestere din 2010, an pentru care anticipeaza un usor avans al PIB, de 0,5%.

Pentru 2011, Banca Mondiala estimeaza o crestere a economiei romanesti cu 2,5%.

In primul trimestru al acestui an, economia romaneasca s-a contractat cu 6,2% fata de acelasi interval din 2008, potrivit datelor revizuite publicate de Institutul National de Statistica, declinul fiind mai mare decat estimau expertii.

De altfel, dupa publicarea datelor, FMI a dat de inteles ca ar putea revizui in scadere estimarea pentru evolutia economiei romanesti din acest an, iar economistii unor banci internationale au publicat estimari revizuite in scadere pentru 2009, mergand pana la o contractie a PIB de 7,1%, in cazul ING Bank.

Din grupul de state est-europene si din Asia Centrala cu care economia romaneasca este comparata, doar tarile baltice, Rusia, Armenia si Turcia ar urma sa inregistreze recesiuni mai grave in acest an, potrivit proiectiilor Bancii Mondiale.

In schimb, cinci state - Abania, Azerbaidjan, Georgia, Kargazstan si Polonia - din aceasta regiune extinsa vor inregistra si in acest an crestere economica, chiar daca intr-un ritm mult atenuat, estimeaza Banca Mondiala.

Polonia ar urma sa fie, potrivit BM, performera Europei Centrale, cu o crestere economica de 0,5% estimata pentru acest an, mai ales dupa usorul avans al PIB raportat pentru primul trimestru.

Pe ansamblul regiunii Europei de Est si Asiei Centrale, economia va scadea cu 4,7% in acest an, in timp ce, doar in Europa Centrala si de Est, economia se va contracta cu 1,6% in 2009 si va stagna in 2010, estimeaza institutia.

In ceea ce priveste evolutia deficitului de cont curent, Banca Mondiala se asteapta la o ajustare mai lenta decat cea anticipata de alte institutii internationale si de autoritatile romane.

Astfel, daca FMI si guvernul de la Bucuresti se asteapta la o restrangere a deficitului extern la 7,5% din PIB in acest an, iar Comisia Europeana mizeaza pe o ajustare la 7,4% din PIB, Banca Mondiala prevede o reducere mai lenta, la 8,4% din PIB in acest an, de la 12,4% din PIB in 2008, si la 7,5% in 2010.

In 2011, Romania va reincepe sa-si majoreze deficitul extern, pana la 8,7% din PIB, odata cu revenirea economiei, estimeaza BM.

In regiune, ajustarea deficitelor externe se va realiza in mod diferit, in functie si de regimul de schimb valutar.

Pentru statele cu regim de variatie controlata a monedei, intre care si Romania, "o parte a ajustarii se va realiza prin depreciere, dar cu pretul unor datorii mai mari pentru firmele private si persoanele fizice cu imprumuturi denominate in moneda straina", considera expertii Bancii Mondiale, care se asteapta ca monedele mai multor tari sa se deprecieze si mai mult in 2009.

In schimb, statele cu un curs de schimb rigid - statele baltice - sau consiliu monetar - Bulgaria - vor inregistra o ajustare a deficitului extern exclusiv printr-o contractie severa a importurilor, si, implicit, a cererii interne.

Banca Mondiala avertizeaza ca marele risc pentru statele din aceasta zona, inclusiv Romania, este dat de dependenta accentuata de capitalurile straine din ultimii ani, spre deosebire de alte zone emergente, precum America Latina sau Asia de Est.

"De exemplu, Ungaria a inregistrat deficite gemene (de cont curent si bugetar) mai multi ani, in timp ce Romania a acumulat niveluri inalte ale datoriei sectorului privat pentru a finanta cererea interna in crestere puternica", se spune in raport.

Institutia financiara internationala prevede ca nevoile de finantare externa vor ramane mari si in acest an, in contextul in care datoriile externe scadente in acest an insumeaza 283 miliarde dolari la nivelul regiunii, iar "golul" neacoperit de finantare este de 102 miliarde dolari, sau 3,7% din PIB.

Cele mai vulnerabile state din regiune din acest punct de vedere sunt Belarus - unde datoria externa scadenta in 2009 depasea in februarie 2009 de circa trei ori rezervele valutare -, Letonia (peste 2,5 ori) si Bulgaria (datorii pe termen scurt usor peste rezerve).

Romania este in "zona a doua" de risc, cu datorii externe pe termen scurt cuprinse intre 50% si 100% din rezervele valutare.

Totusi, Banca Mondiala mentioneaza ca, pana in prezent, rostogolirea datoriei pe termen scurt nu s-a dovedit a fi o problema atat de mare cat se estima initial, partial si datorita discutiilor purtate de autoritatile interne si internationale cu bancile-mama.

"Insa predominanta bancilor detinute de entitati straine in Europa Centrala si de Est (creditorii detinuti de entitati straine cu sediul in principal in Austria, Grecia, Italia si Suedia reprezinta 70% din activele bancare in mai multe state) pot expune tarile din regiune la o reducere severa a accesului la capital strain, daca bancile-mama din statele dezvoltate sunt fortate sa-si restranga creditarea in regiune, in conditiile in care incearca sa-si imbunatateasca propriile bilanturi", se mentioneaza in raport.

Banii FMI nu pot substitui reducerea fluxurilor externe de capitaluri private

Chiar daca noua state din regiune, intre care si Romania, au ajuns la acorduri de finantare cu FMI in valoare de 55,8 miliarde dolari intre septembrie 2008 si mai 2009, Banca Mondiala avertizeaza ca "doar asistenta internationala nu poate substitui contractia severa a fluxurilor de capitaluri private".

Banca Mondiala mentioneaza ca cel mai vulnerabil grup de tari din aceasta zona extinsa, respectiv Europa Centrala si de Est, "a primit socuri prin mai multe canale simultan": declinul finantarii straine, cresterea costurilor la imprumuturile guvernamentale si scaderea cererii la export.

Statele exportatoare de materii prime, precum Rusia, Kazahstan sau Azerbaidjan, au fost lovite si de scaderea preturilor pe pietele mondiale.

Toate statele din regiune au suferit o contractie a productiei industriale in primul trimestru din acest an - de 10% in Croatia, 11% in Polonia, 12% in Romania, 18% in Bulgaria, 22% in Turcia si 24% in Letonia.

Statele care dispun de industrii constructoare de masini au suferit puternic socul prabusirii cererii interne si de pe marile piete occidentale: in Turcia, productia auto a scazut in primul trimestru cu 51% fata de aceeasi perioada din 2008, iar in Polonia - cu 25%.

In schimb, Romania a profitat, pe acest segment industrial, de sistemul de prima de casare din Germania, exporturile auto sporind cu 62% in primul trimestru, ceea ce a compensat scaderea cu 51% a vanzarilor de automobile pe piata interna, mentioneaza Banca Mondiala.

Institutia mai semnaleaza ca, pentru statele in cazul carora remiterile de la cetatenii ce lucreaza in alte state joaca un rol important in economie, exista riscuri mari legate de reducerea acestora, in conditiile in care multi muncitori sunt angajati in sectoarele din Europa cele mai lovite de criza, precum constructiile sau agricultura.

De altfel, o temperare a remiterilor de la emigranti s-a observat inca de anul trecut, cand cresterea sumelor trimise in tara de origine a incetinit la doar 5%, de la 21% in 2007.

Cele mai expuse din acest punct de vedere sunt unele economii mici si subdezvoltate din fosta Uniune Sovietica, precum Tadjikistan, unde remiterile echivalau cu 47% din PIB in 2007, Kargazstan (28%) si Moldova (34%).

 

 

Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Acuzații incredibile în SUA: Tot avansul bursei americane din ultimii ani este datorat banilor publici injectați în piață de FED!
Mai mulți analiști economici din Statele Unite trag un semnal de alarmă cu privire la performanța financiară reală a companiilor americane listate pe bursă. Ei susțin că practic nu a...
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum a ajuns Romania pe locul 1 in UE la inflatie? Prin politicile catastrofale ale Guvernului, care pare a lucra contra cetatenilor
Cum intretine Romania inflatia? Aceasta este alimentata de o „super avalansa de tichete", precum cele pentru profesori, pentru mamici, pe langa cresterile de taxe din ultima perioada, potrivit...
#PIB, #deficit, #extern, #Romania, #institutii, #economie, #banca, #mondiala , #stiri FMI