Uniunea Europeana trebuie sa ajute membrii din estul Europei, care se confrunta in prezent cu dificultati economice si ai caror locuitori nu sunt "cetateni de mana a doua" ai UE, a spus vineri directorul executiv al Erste Bank, Andreas Treichl.
"UE are o obligatie sa ajute aceste tari din Est, pentru ca acolo nu locuiesc cetateni europeni de mana a doua", a spus Treichl, la o conferinta de presa la Viena. El a mentionat ca subsidiara Erste din Romania, Banca Comerciala Romana (BCR), este puternic prezenta in economia romaneasca.
"Suntem 25% din economia romaneasca. Nicio alta banca nu sprijina economia romaneasca asa cum o facem noi", a adaugat Treichl.
In legatura cu un eventual acord de finantare al Romaniei cu FMI, directorul executiv al Erste Bank a sugerat ca ar fi o idee buna, mai ales la nivelul increderii, amintind ca Erste Bank a luat 2,7 miliarde euro de la statul austriac, chiar daca nu avea neaparat nevoie.