Acord la nivelul UE privind extinderea energiei regenerabile. Franța nu renunță la energia nucleară

Luni, 19 Iunie 2023, ora 10:21
800 citiri
Acord la nivelul UE privind extinderea energiei regenerabile. Franța nu renunță la energia nucleară
Steaguri UE FOTO Unsplash

Ambasadorii statelor membre UE au ajuns, vineri, la un acord cu privire la extinderea energiei regenerabile până în anul 2030, după ce Franţa a obţinut asigurări că energia nucleară va avea un rol mai important în tranziţia energetică şi astfel a renunţat la opoziţia sa de ultim moment, transmite Bloomberg.

În luna martie, negociatorii din UE au ajuns la un acord cu Parlamentul European privind extinderea energiei regenerabile până în 2030, oferind un mic rol şi pentru energia nucleară. Însă Franţa, care se bazează pe energie nucleară pentru cea mai mare parte a producţiei de electricitate, a presat Executivul comunitar să asigure un rol mai mare pentru energia nucleară în tranziţia energetică.

Vineri, ambasadorii tuturor celor 27 de state-membre şi-au exprimat sprijinul pentru acordul convenit cu Parlamentul European, pentru o directivă destinată creşterii, până la cel puţin 42,5%, a ponderii energiei din surse regenerabile în mixul energetic al UE, până la finele deceniului, înlocuind ţinta actuală de 32%.

Franţa a obţinut o mică modificare a acordului convenit cu Parlamentul European, prin recunoaşterea provocărilor cu care se va confrunta sectorul amoniacului în tranziţia de la gaze naturale la combustibili mai prietenoşi cu mediului. De asemenea, Comisia Europeană a emis o declaraţie în care subliniază importanţa energiei nucleare în îndeplinirea obiectivelor climatice ale blocului comunitar, recunoaştere cerută cu insistenţă de Franţa.

"Comisia recunoaşte că şi alte surse de energie fără combustibili fosili, pe lângă energiile regenerabile, contribuie la ajungerea la neutralitate climatică până în 2050", se arată într-o declaraţie consultată de Bloomberg.

Acest acord înseamnă că UE a depăşit cu succes şi ultimul obstacol în calea unui plan verde care este destinat să pună blocul comunitar pe o traiectorie care să îi permită să ajungă la neutralitate climatică până în 2050. Franţa a cerut redeschiderea acordului convenit cu Parlamentul European pentru a fi recunoscută importanţa energiei nucleare în producţia de hidrogen şi amoniac. Însă insistenţa Franţei de a redeschide un acord negociat a atras nemulţumiri din partea altor state membre care susţin că o astfel de iniţiativă ar fi un exerciţiu foarte periculos.

Rămâne de văzut dacă Parlamentul European va accepta propunerile care au fost aduse textului legii. Eurod ...citeste mai departe despre "Acord la nivelul UE privind extinderea energiei regenerabile. Franța nu renunță la energia nucleară" pe Ziare.com

România va colabora cu Coreea de Sud în sectorul energiei nucleare. Ce prevede documentul semnat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis
România va colabora cu Coreea de Sud în sectorul energiei nucleare. Ce prevede documentul semnat în timpul vizitei lui Klaus Iohannis
România şi Coreea de Sud au semnat un Memorandum de Înţelegere privind cooperarea bilaterală în domeniul energiei nucleare, care vizează inclusiv îmbunătăţirea echipamentelor nucleare,...
#energie regenerabila, #Uniunea Europeana, #acord UE, #energie nucleara , #Stiri energie