Structura de proprietate a consortiului reactoarelor 3 si 4, incompatibila cu evaluarile Enel

Luni, 23 Decembrie 2013, ora 15:17
1575 citiri
Structura de proprietate a consortiului reactoarelor 3 si 4, incompatibila cu evaluarile Enel

Intentia Guvernului de a permite unei companii de constructie sa devina actionar majoritar al consortiului care realizeaza reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda a determinat schimbarea structurii de proprietate a consortiului, care a devenit incompatibila cu evaluarile initiale ale Enel, au declarat, luni, pentru AGERPRES, reprezentantii companiei italiene, dupa ce Nuclearelectrica a anuntat ca ArcelorMittal si Enel doresc sa se retraga din structura actionariatului Energonuclear.

"Enel s-a alaturat proiectului reactoarelor 3 si 4 de la Cernavoda in 2007, ca parte a unui grup de companii de utilitati interesate sa investeasca in acest proiect. Intre timp, cele mai multe dintre companiile de energie s-au retras din proiect, astfel ca structura initiala de actionariat s-a schimbat semnificativ. In plus, anuntul recent al Guvernului de a permite intrarea in proiect a unei companii de constructie, ca actionar majoritar, a avut un impact important asupra structurii de proprietate a consortiului, devenind incompatibila cu evaluarile noastre initiale", au precizat reprezentantii Enel.

Reprezentantii ArcelorMittal nu doresc sa comenteze anuntul Nuclearelectrica

Potrivit Nuclearelectrica, Enel Investment Holding BV si ArcelorMittal Galati SA intentioneaza sa se retraga din structura actionariatului Energonuclear SA, compania de proiect pentru reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda.

"In baza prevederilor Art 11.2.4 din Acordul Revizuit de Investitii incheiat intre actionarii Energonuclear S.A., Enel Investment Holding BV si ArcelorMittal Galati S.A. au decis sa isi exercite dreptul de optiune privind vanzarea pachetului de actiuni de 9,15%, respectiv 6,2% detinute in Energonuclear SA, prin transmiterea unei notificari catre actionarul majoritar, SN Nuclearelectrica SA".

In termen de 30 zile de la primirea notificarilor, SNN are obligatia de a cumpara pachetele de actiuni detinute de Enel Investment Holding BV si ArcelorMittal Galati SA in Energonuclear la un pret egal cu 80% din valoarea nominala a actiunilor.

Retragerea din proiect a Enel Investment Holding B.V., in acest moment, este motivata de incompatibilitatea strategiei investitionale initiale cu o noua potentiala structura a actionariatului, in care o alta companie decat Nuclearelectrica ar putea detine statutul de actionar majoritar.

La randul sau, ArcelorMittal Galati SA motiveaza decizia prin provocarile mediului de afaceri, care nu mai sustin continuarea implicarii companiei in proiect.

"Nuclearelectrica apreciaza implicarea si increderea in proiect manifestate de ambele companii inca de la infiintarea Energonuclear. Nuclearelectrica va continua derularea proiectului prin intermediul Energonuclear, fiind in prezent implicata in negocieri pentru atragerea unui actionar majoritar in proiect".

Luna trecuta, cu ocazia vizitei la Bucuresti a premierului Chinei si a unei delegatii insemnate de companii din statul asiatic, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Nita, a anuntat ca unul dintre proiectele importante la care vor sa participe companiile chineze este cel al reactoarelor 3 si 4.

In septembrie, seful Directiei de Privatizari din cadrul Departamentului pentru Energie, Gabriel Dumitrascu, anunta ca Nuclearelectrica nu va mai avea un aport financiar la reactoarele 3 si 4, ci va participa doar cu activele existente.

"Departamentul pentru Energie a instructat Nuclearelectrica ca nu va mai avea un aport financiar la proiectul reactoarele 3 si 4 de la Cernavoda. Va intra in proiect doar cu investitiile facute pana acum", a spus Dumitrascu.

Proiectul reactoarelor 3 si 4 a fost evaluat la 6,45 de miliarde de euro, conform ultimelor studii facute anul trecut de Ernst & Young.

#reactoare 3 si 4 Cernavoda, #evaluare Enel, #structura de proprietate , #stiri Enel