Directorul general al Fondului Monetar International, Dominique Strauss-Kahn, va primi compensatii echivalente cu cel putin 60% din salariul anual in valoare de 421.000 de dolari, daca va fi demis de board-ul institutiei, informeaza Mediafax.
Dominique Strauss-Kahn, in varsta de 62 de ani, a fost pus sub acuzare pentru agresuine sexuala si tentativa de viol asupra unei femei in varsta de 32 de ani, intr-un hotel din New York. El a fost retinut dupa ce se imbarcase intr-un avion Air France care se pregatea sa decoleze de pe aeroportul John F. Kennedy.
Potrivit contractului de angajare al lui Strauss-Kahn publicat in noiembrie 2007, cand acesta a preluat postul de director general pentru un mandat pana in 2012, chiar daca este demis de board, seful FMI va primi compensatii incepand de la 60% din salariul anual.
Strauss-Kahn are un salariu anual de 421.000 de dolari, la care se adauga o "alocatie" suplimentara de 75.000 de dolari.