Interviurile Business24.ro
HOT TOPICS

IMOBILIARELE, O RULETA RUSEASCA. Ce urmeaza dupa criza? - Interviu Vladimir Cohn

IMOBILIARELE, O RULETA RUSEASCA. Ce urmeaza dupa criza? - Interviu Vladimir Cohn

"Domeniul imobiliar este ruleta ruseasca. In 2007-2008, bancile au aruncat 24 de miliarde de euro pe piata. Aia nu au fost bani castigati de noi. Treaba este foarte delicata. Nimeni nu va mai fi nebun sa dea 150.000 de euro pe o garsoniera sau un apartament de doua camere in Militari. (...) Va urma o perioada de austeritate destul de serioasa", a declarat omul de afaceri Vladimir Cohn, pentru Bloombiz.ro.

Cum va merg afacerile in aceasta perioada? La inceputul anului exporturile au mers foarte bine, intre timp exporturile au inceput sa piarda din viteza….

Exporturile au mai pierdut din viteza. Se pare ca economiile din pietele pe care noi activam au inceput sa slabeasca. Cred ca a fost o perioada de vara si o perioada de incertitudine legata de situatii politice si economice.


Depinde din ce industrie esti, fiindca afacerile merg diferit de la industrie la industrie.


De exemplu, industria alimentara in Romania merge extraordinar de bine, in timp ce constructiile sunt zero.


Afacerile mele sunt la 90% din ceea ce ar putea fi. Eu zic ca sunt foarte bine.


Ca si om de afaceri care vinde mult la export, ce v-ati dori acum de la statul roman?


Statul nu poate sa faca prea multe, doar BNR-ul ar putea sa mai devalorizeze leul.


Cred ca leul este mult prea puternic, iar componenta de import in activitatea economica a Romaniei este mult prea mare. Importurile sufoca productia locala.


Singurul lucru pe care ar putea sa-l faca statul ar fi sa renunte la taxa pe dividende. Taxa unica de 16% e ok.


Acesta este cel mai bun moment pentru investitii in Romania, spunea acum cateva zile premierul. Care ar fi domeniile in care se merita sa investesti in Romania in aceasta perioada marcata de criza?


Sa ne spuna Dl Boc. Sunt tare curios.


Depinde in ce domeniu investesti. Foarte multe din resursele naturale ale Romaniei - paduri, sare, minerale, subsol - sunt controlate de stat.


Prin urmare, ramane tot in mana politicului sa decida cum vor administra bogatiile naturale care formeaza baza de materii prime.


Eu nu stiu multe domenii in care se pot face investitii in momentul de fata.


Cred ca fara o retragere a statului din administrarea anumitor resurse naturale, e mai greu sa faci investitii.


Spuneati intr-un interviu anterior ca cea mai mare bogatie o reprezinta padurile si pamantul. Cat de profitabile vor fi investitiile in agricultura pe viitor?


Depinde cine face investitia, cat e de moderna si cat e de conectata la pietele internationale.


Investitiile in legume si fructe ar fi foarte benefice pentru economie.


Romania are un potential agricol capabil sa hraneasca 80 de milioane de cetateni. Avand in vedere ca la ora actuala exista o mare masa de import, agricultura ne este datoare cu alimentele care ar trebui sa satisfaca vreo 70 de milioane de oameni.


Cunosc niste persoane care au fost foarte curajoase si au investit in productia de legume si fructe, iar acum sunt foarte multumite.


Investitiile in legume si fructe in Romania sunt foarte profitabile. Daca statul ar oferi un tax break pentru cei ce investesc in legume si fructe ar fi interesant.


Sa se spuna: cine cultiva rosii in solare incalzite nu plateste taxe 5 ani de zile sau cei care cultiva piersici sau cirese platesc taxe de 5%, nu 16%.


Mai au vreo sansa imobiliarele in viitorul apropiat?


Domeniul imobiliar depinde foarte mult de veniturile indivizilor.


Daca oamenii vor castiga mai multi bani, isi vor cumpara case. Intreaga economie se bazeaza pe puterea de cumparare a individului.


In perioada urmatoare va fi foarte trist in domeniul imobiliar.


Statul are mari resurse de a ajuta populatia. Guvernul se poate impune in fata BNR-ului sa mai reduca dobanda, se poate impune in diminuarea taxelor, a TVA-ului etc.


Pana acum, dl Boc a luat masuri extraordinar de curajoase din punct de vedere politic, dar din punct de vedere economic nu-si fac efectul.


Dinu Patriciu declara recent intr-un editorial ca domeniul imobiliar, alaturi de transporturile aeriene sau petrochimie, reprezinta unul dintre cele mai riscante domenii de investitie....


Corect.


Petrochimia e riscanta rau de tot.


In ceea ce priveste transporturile aeriene nu e asa de rau, dar in Romania foarte multi practica low cost-ul, care a muscat serios din Tarom.


Domeniul imobiliar este ruleta ruseasca. In 2007-2008, bancile au aruncat 24 de miliarde de euro pe piata. Aia nu au fost bani castigati de noi.


Treaba este foarte delicata. Cred ca la nivelul din 2007 imobiliarul nu mai poate ajunge. Nimeni nu va mai fi nebun sa dea 150.000 de euro pe o garsoniera sau un apartament de doua camere in Militari.


S-a pornit de la o criza financiara din mediul privat, statul a injectat bani sau a nationalizat mari institutii finnaciare. Acum, statele sunt in criza si au mari probleme cu datoriile. Ce urmeaza?


In nici un caz hiperinflatie. Va urma o perioada de austeritate destul de serioasa. Vor fi probleme in special pe partea sociala.


Statele care au programe sociale de mare anvergura vor avea de suferit, se vor confrunta cu miscari politice si sociale.


Va fi o mare diferenta intre Grecia de acum 2 ani si Grecia pe care o vom vedea peste 1 -2 ani. Italia, Marea Britanie, Spania, Portugalia si Franta, de asemenea, vor avea probleme.


Toate programele sociale care au fost mari mancatoare de bani si producatoare de voturi vor disparea.


Atunci, vom avea ocazia sa vedem daca politica se impune prin ideologie sau prin cumparare de voturi.


Nimeni nu mai e dispus sa imprumute state cu deficite bugetare de 7-9%. Toata lumea se va indrepta spre o pozitionare mai realista si mai rationala.


Sunt multe voci care afirma ca o noua cadere a economiei mondiale este iminenta….


Nu cred. E o masa uriasa de consumatori care sustine economiile mondiale.


Am fost intr-o criza financiara fiindca bancile au imprumutat milioane de oameni cu bani pentru ipoteci, au luat ipoteca si au transformat-o in actiuni, au monetizat-o.


Insa, cei care au luat imprumuturile nu au mai fost capabili sa dea banii inapoi.


Atunci a izbucnit o criza fiindca bancile care au dat bani pe aceste actiuni ce aveau ca fundament ipotecile, neavand income-ul pe care trebuia sa-l produca acele actiuni, au intrat intr-un default in lant.


Acum cred ca situatia s-a rebalansat.


Grecia e deja in default pentru ca are reesalonate obligatiunile de stat. Ei spun ca e o noua rearanjare, dar nu e adevarat.


Sa speram ca alte state nu vor intra in default


Sunteti de acord cu Roubini care ii da dreptate lui Marx si spune ca sistemul capitalist va muri singur?


Roubini e un mare PR-ist, nu este un economist. Teoria lui nu o accept.


Nu poti fi ntr-o criza a capitalismului.


Capitalismul e de fapt ceea ce suntem noi in prezent. Exista o criza legata de cine are acest capital - hedge fondurile, bancile, trezoreriile?!


Astazi toata lumea are o problema de lichiditate. Problema e ca cine are capitalul vrea sa-l plaseze cat mai bine.


Nu putem spune ca nu avem bani. Pe piata sunt bani, insa nu stim ce sa facem cu ei, nu stim unde sa-l plasam fiindca exista foarte multe economii dirijate.


Oportunitati de investitie extraordinare exista. Problema este puterea de cumparare.


Interviu realizat de Oana Dumitroiu



Ti-a placut acest articol? Urmareste Business24 si pe Facebook! Comenteaza si vezi in fluxul tau de noutati de pe Facebook cele mai noi si interesante articole de pe Business24.
Sursa: Business24
Articol citit de 6532 ori